În vreme ce clienții politici fac averi, spălătoria de bani a Londrei alimentează corupția pe întreaga planetă, scrie ziarul britanic The Guardian.
Un articol din publicația menționată arată cum guvernul britanic atribuie contracte enorme fără a păstra transparența și fără publicitate ori competiție.
„Teama, rușinea, jena: aceste frâne nu mai funcționează. Guvernul a descoperit că poate scăpa din orice scandal doar dând din gură. Nu e nevoie să demisioneze vreun ministru. Nu trebuie să-și ceară scuze nimeni. Și nimeni nu trebuie să dea vreo explicație.
În vreme ce indignarea publică ia amploare din cauza miliardelor de lire date de guvern fără licitație pe contracte legate de pandemie, acesta pare hotărât să atribuie chiar și mai multe contracte. Ce mai contează că firma de consultanță Deloitte, ai cărei angajați se tot perindă pe la guvernare, a fost aspru criticată pentru sistemul dezastruos pe care l-a conceput pentru aprovizionarea NHS cu echipamente de protecție. Acum a primit un nou contract imens, pentru testarea populației de Covid-19.
Ce mai contează că unele dintre aceste contracte i-au costat pe contribuabili câte 800 de lire pentru fiecare combinezon de protecție livrat. Ce mai contează că două contracte, fiecare de mai multe milioane de lire, par a fi fost atribuite unor firme inactive. Atribuirea de contracte unor firme neobișnuite, fără publicitate, transparență ori competiție pare acum să fi fost adoptată drept normă. Câteva dintre companiile care au profitat de această generozitate au legături strânse cu demnitari din guvern.
Săptămână de săptămână, Boris Johnson aduce tot mai mult cu George I, sub al cărui guvern clientela politică a făcut averi imense prin contracte monopoliste de achiziții militare. Orice mimare a corectitudinii fiscale sau a responsabilității democratice a fost abandonată. Cu patru ani de mandat în buzunar și sprijinul presei miliardarilor, cui îi mai pasă?
Modul în care administrează guvernul banii publici mi se pare o invitație fățișă la corupție. Deși e greu de dovedit că vreun contract anume e corupt, cadrul în care sunt cheltuiți acești bani insuflă acestă percepție.
Când faci legătura între cuvintele „corupție” și „Regatul Unit”, oamenii tind să răspundă șocați și indignați. Corupția, credem noi, e ceva ce se întâmplă în străinătate. De fapt, dacă consulți clasamentele realizate de Transparency International ori Basel Institute, Regatul pare una dintre cele mai curate țări din lume. Dar acela e produsul criteriilor limitate pe care le folosesc cele două instituții.
Alungați de corupție: Zeci de mii de medici și cercetători au plecat în străinătate
După cum arată Jason Hickel în cartea „The Divide” [„Divizarea”], furturile funcționarilor publici din țările mai sărace se ridică anual la 20-40 de miliarde de dolari. O grămadă de bani, și afectează bunăstarea și democrația din acele țări. Însă acea sumă pălește în comparație cu fluxurile ilicite de bani provenite din țări sărace și de mijloc și organizate de companii multinaționale și de bănci. Grupul de cercetare din SUA Global Financial Integrity estimează că 1,1 trilioane de dolari se scurg anual ilegal din țările mai sărace, furate de la ele prin evaziune fiscală și prin transferul banilor în interiorul aceleiași corporații. Această practică văduvește Africa sub-sahariană de 6% din PIB-ul ei.
Jefuitorii se bazează pe regimuri non-transparente pentru a-și procesa și ascunde banii furați. Indicele paradisurilor fiscale corporatiste publicat de Tax Justice Network arată că cele trei țări care au facilitat cel mai mult astfel de furturi sunt Insulele Virgine Britanice, Bermuda și Insulele Cayman. Toate trei sunt teritorii britanice. Jersey, un dominion britanic, e al șaptelea pe listă. Aceste locuri sunt efectiv sateliți ai City-ului [centrul financiar britanic – n.trad.] din Londra. Dar fiindcă sunt peste graniță, City-ul poate beneficia de „activitățile necurate […] permițând concomitent guvernului britanic să se țină la distanță atunci când apar scandaluri”, afirmă Tax Justice Network. Uimitoarea exceptare a City-ului de la legislația britanică a liberei informări creează un cerc suplimentar de secretomanie.
Regatul pare totodată a fi capitala mondială a spălării banilor. Într-un articol devastator, Oliver Bullough a dezvăluit cât de ușor e să-ți ascunzi aici prada furată și schemele ilegale, utilizând o imensă lacună din legislația companiilor: nimeni nu verifică detaliile proprietarului când se înregistrează o firmă. Poți literalmente să te treci în acte „Mickey Mouse”, cu adresa oficială pe Marte, și nu vei păți nimic. Bullough a descoperit în registrul comercial proprietari numiți „Xxx Stalin” și „dl Mmmmmm Xxxxxxxxxxx”, a cărui adresă este „Mmmmmmm, Mmmmmm, Mmm, MMM”. O investigație a descoperit că 4.000 de proprietari de companii au, conform detaliilor completate de ei în formulare, vârste mai mici de doi ani.
Asumându-și identități false, proprietarii de firme din Regat se pot deda la procesarea industrială a banilor murdari, fără teama de a fi prinși. Chiar și atunci când s-a dezvăluit că sistemul britanic de înregistrare a firmelor a fost esențial în cea mai mare schemă cunoscută de spălare de bani din lume – scandalul Danske Bank -, guvernul s-a făcut că nu vede.
O carte nouă și terifiantă scrisă de jurnalistul Tom Burgis de la Financial Times, „Kleptopia”, urmărește un flux global al banilor murdari și omuciderile și răpirile necesare pentru ca el să continue. Din nou și din nou, a descoperit el, indiferent dacă acești bani murdari provin din Rusia, Africa sau Orientul Mijlociu, ei fac o escală și la Londra. Omorurile și răpirile nu au loc aici, evident: bancherii noștri au manșetele curate și manichiura făcută. Agenția Națională a Crimei estimează că spălarea banilor costă Regatul 100 de miliarde de lire pe an. Dar mai sunt costuri și mai mari. Odată cu acei bani vin și oamenii care fug de consecințele infracțiunilor lor, primiți cu brațele deschise în această țară prin intermediul schemei guvernamentale a „vizelor de aur”: un covor roșu desfășurat la picioarele celor putred de bogați.
Nimic din toate acestea nu este de găsit în definițiile oficiale ale corupției. Corupția e ceea ce fac oamenii mărunți. Dar cleptocrații din alte țări sunt doar simpli clienți ai hoților și mai mari de la Londra. Procesarea corupției tuturor celorlalți e sursa unei mari părți din bogăția acestei țări. Atunci când începi să pricepi acest lucru, afirmația pe care o face autorul cărții „Gomora”, Roberto Saviano, cum că Regatul Unit e cea mai coruptă țară de pe planetă, începe să capete sens.
Aceste activități sunt o perpetuare a jafului colonial: o modalitate de a delapida bogății enorme din țările mai sărace spre cuferele celor ultra-bogați. Marea și inegala bogăție britanică a fost clădită prin jaf colonial: pământul și forța de muncă furate din Irlanda, America și Africa, oamenii furați pentru sclavie, hemoragia de 45 de trilioane de dolari a Indiei.
Tot așa cum ne-am distanțat de plantațiile britanice cu sclavi din Caraibe, gândind cumva că ele n-au avut nimic de-a face cu noi, acum ne distanțăm de crima organizată britanică, din care mare parte se petrece tot în Caraibe. Cu cât afli mai mult, cu atât realizezi mai bine că de fapt despre asta este vorba: furtul calificat e pivotul în jurul căruia se învârte politica britanică.
Un Brexit fără acord, pe care pare a-l favoriza Boris Johnson, va cimenta probabil poziția Regatului de antrepozit global al crimei organizate. Atunci când și fragilele constrângeri ale UE vor fi fost înlăturtate, sub un guvern ce pare complet dezinteresat de responsabilitatea elementară, mesajul pe care-l vom trimite restului lumii va fi chiar și mai limpede decât azi: veniți aici să vă spălați prada”.
Sursa: Evenimentul Zilei