in

Șoferii din UE nu vor să ajute Marea Britanie aflată în criză: „Să iasă singuri din rahatul în care au intrat”

Șoferii din UE nu vor să ajute Marea Britanie aflată în criză: „Să iasă singuri din rahatul în care au intrat”

Șoferii din UE spun că nu au de gând să profite de vizele temporare acordate de guvernul britanic și le transmit celor din Regatul Unit „să iasă singuri din rahatul în care au intrat”.

„Lucrătorii din UE cu care vorbim nu vor merge în Marea Britanie pentru o perioadă de scurtă durată ca să ajute Marea Britanie să iasă din rahatul pe care l-a creat ea însăși”, a declarat Edwin Atema, șef în cadrul sindicatului transportatorilor din Olanda.

„Pe termen scurt, cred că va fi o fundătură. Ar fi nevoie de un fel de plan Marshall pentru a trage toată industria înapoi la suprafață”, a spus acesta la BBC Radio 4, potrivit The Guardian.

Pentru a atenua criza, care a declanșat cozi și rafturi goale în magazine, premierul Boris Johnson a promis că va relaxa regulile pentru străini și va acorda câte 5000 de vize temporare șoferilor de tir și alte 5000 muncitorilor din abatoare.

Planul este considerat jignitor

„Plata este un factor important, dar nu este singurul. Industria din toată Europa a fost bolnavă cu mult înainte de Covid și Brexit, companiile tratând șoferii ca pe simple extensii ale camioanelor”, susține Edwin Atema care a acuzat industria transportului de mărfuri că a exploatat șoferii.

„Multinaționalele iresponsabile au scăzut prețurile, iar șoferii au renunțat și au părăsit industria”, a spus el. „Regulamentul nu valorează nimic deoarece nu există niciun interes pentru aplicarea lui în lanțul de aprovizionare”, a adăugat Atema.

„Nu se poate să oferi viză, un salariu bun și să consideri problema rezolvată. Sunt o serie întreagă de probleme în spate. Chiar și utilizarea toaletelor în Marea Britanie și, bineînțeles, în restul Europei, este o problemă.” a explicat Atema.

Planul de a atrage șoferii de camioane cu vize pe termen scurt este considerat „jignitor” de lucrătorii din UE. Un șofer polonez de tir care locuiește în Glasgow a declarat pentru BBC că planul lui Boris Johnson este sfidător după politicile Brexit care au „alungat” lucrătorii europeni din Marea Britanie.

Șofer român în Anglia: „Câștig 1000 de lire sterline pe săptămână. Am oferte de muncă în fiecare zi”

Tomasz Oryński a spus că este prea puțin și vine prea târziu. „Cred că arată insolența guvernului britanic, deoarece oferirea acestor vize temporare oamenilor pe care practic i-a alungat din această țară din cauza politicilor de Brexit este jignitor.”

„Brexit înseamnă Brexit și ați votat să plecăm”

„Nu sunt doar cuvintele mele. M-am uitat pe comentariile de pe site-ul polonez de camioane care scria despre asta ieri … majoritatea nu sunt potrivite să le zic cu voce tare. Pentru a vă oferi o idee, oamenii au comentat că Brexit înseamnă Brexit și ați votat ca să plecăm, așa că acum trebuie să vă descurcați

„Nimeni nu își lasă slujba pentru a veni aici că să se chinuie să obțină viza, să lucreze doar trei luni și apoi să fie trimis înapoi acasă. Din șoferii polonezi pe care i-am cunoscut aici, sunt ultimul care a rămas în Scoția, toți lucrează acum în alte țări,” a mai explicat el.

Polonezul a mărturisit că speră să plece din Marea Britanie odată ce va fi mai sigur din punct de vedere financiar. „Este o mizerie să crezi că imigranții sunt ca un robinet de apă pe care îl închizi și deschizi atunci când ai nevoie. Aveți acele postere peste tot „câinii sunt pe viață, nu doar pentru Crăciun”, așa trebuie să tratați și șoferii. Vrei doar să vină să te salveze, apoi îi alungi când nu mai ai nevoie de ei.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 261 In medie: 4.6]
Londonezii, șocați de prețurile unui nou restaurant. Este de necrezut cât poate costa o friptură

Londonezii, șocați de prețurile unui nou restaurant. Este de necrezut cât poate costa o friptură

Româncă șofer de camion în Anglia: „Mi-a crescut salariul. Este nevoie de șoferi europeni”

Româncă șofer de camion în Anglia: „Mi-a crescut salariul. Este nevoie de șoferi europeni”