Menu
in

Soldații ucraineni au început antrenamentele în Marea Britanie: „Un factor ce contribuie la escaladare”

Soldații ucraineni au început antrenamentele în Marea Britanie, după ce premierul britanic Boris Johnson și-a exprimat de mai multe ori angajamentul de a ajuta Kievul să lupte împotriva Rusiei.

Este pentru prima dată de la invadarea Ucrainei de către Rusia, când au loc astfel de antrenamente în Marea Britanie, iar la ele participă un număr limitat de soldați.

Aceștia învață să folosească vehiculele de patrulare blindate donate de Marea Britanie, luna aceasta, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului britanic.

Este vorba de 120 astfel de vehicule, inclusiv Mastiff care pot fi folosite ca vehicule de recunoaștere sau de patrulare.

Purtătorul de cuvânt a spus că fiind vorba de noi tipuri de echipamente, este foarte posibil ca soldații ucraineni să nu știe să le folosească.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski îi numește pe soldații ruși „ucigași, călăi, violatori, tâlhari”

„Este de înțeles ca aceștia să primească pregătirea necesară pentru a le folosi cât mai bine”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Suntem întotdeauna conștienți de orice lucru perceput ca un factor ce contribuie la escaladare, dar în mod clar, ceea ce contribuie la escaladare sunt acțiunile regimului lui Putin”.

Membrii guvernului ucrainean au vizitat în aprilie o tabără militară din Marea Britanie, fiind prezenți la demonstrații de echipamente urmate de discuții despre modul în care guvernul poate furniza arme.

De la anexarea Crimeei, în 2014, armata britanică antrenează forțe ucrainene. În februarie, militarii britanici s-au retras pentru a se evita un conflict direct cu forțele ruse, existând  posibilitatea ca NATO să fie atrasă în război.

Marea Britanie a furnizat Ucrainei, după ce Rusia a atacat-o în februarie, arme anti-navă, antiaeriene și antitanc ușoare. De asemenea, armata SUA antrenează trupele ucrainene să poată să utilizeze artileria cu obuzier, în timp ce Marea Britanie îi învață pe ucraineni în Polonia să folosească arme antiaeriene.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version