UEFA a respins o cerere de iluminare a stadionului Euro 2020 din München în steagul curcubeu LGBT pentru meciul Germania – Ungaria, deoarece consideră că gestul ar avea un „context politic”.
Organismul de conducere al fotbalului european a declarat că a primit cererea de la primarul orașului german, Dieter Reiter, luni, 21 iunie.
UEFA a menționat că motivul primarului pentru cerere a fost un răspuns la legislația adoptată în Ungaria care interzice persoanelor gay să apară în materialele sau programele educaționale școlare pentru cei sub 18 ani.
Pe această bază, UEFA a spus că nu poate accepta cererea și a propus date alternative pentru ca Allianz Arena să fie iluminată în culori curcubeu, scrie The Independent.
Primii tați gay din Anglia au divorțat. Unul dintre ei s-a îndrăgostit de iubitul fiicei
„Rasismul, homofobia, sexismul și toate formele de discriminare sunt o pată pentru societățile noastre – și reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă astăzi sportul”, se arată într-o declarație.
„Comportamentul discriminatoriu a afectat ambele meciuri și, în afara stadioanelor, discursul online despre sportul pe care îl iubim. Cu toate acestea, UEFA, prin statutele sale, este o organizație neutră din punct de vedere politic și religios. Având în vedere contextul politic al acestei cereri specifice – un mesaj care vizează o decizie luată de parlamentul național ungar – UEFA trebuie să respingă această cerere”, se menționează în răspunsul forului european.