in

Theresa May ia taurul de coarne: „Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană”



Premierul britanic Theresa May a anunţat că va conduce de acum înainte negocierile cu Uniunea Europeană.

În aceste condiții, Ministerul pentru Brexit se va ocupa de ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, în timp ce vor fi menţinute legile UE în perioada de tranziţie, potrivit Reuters.

„Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeană, iar ministrul pentru ieşirea din Uniunea Europeană îmi va ţine locul atunci când va fi nevoie”, a precizat May, într-o declaraţie scrisă transmisă parlamentului.

„DExEU (Mininsterul pentru ieşirea din UE) va continua să conducă toate pregătirile guvernului pentru Brexit: pregătirile interne atât pentru scenariul în care există un acord cât şi pentru scenariul în care nu există un acord şi pregătirile pentru negocierile în vederea implementării detaliilor viitorului cadru”, se mai arată în documentul citat.

În acelaşi timp, guvernul britanic a anunţat că intenţionează să păstreze legislaţia europeană pe timpul perioadei de tranziţie după oficializarea ieșirii din UE, în luna martie a anului viitor.

De asemenea, elemente ale legilor din 1972 care au făcut Marea Britanie membră a UE vor trebui conservate, inclusiv un rol pentru Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Conform unui document de privind legislaţia, este nevoie de implementarea termenilor oricărui acord final privind Brexit-ul negociat între Londra şi Bruxelles, odată ce a fost aprobat de principiu de parlament.

Documentul este cea mai clară prezentare de până acum privind modul în care guvernul britanic intenţionează ca relaţia dintre Marea Britanie şi UE să fie puţin schimbată pe parcursul aşa-numitei perioade de implementare, care ar urma să dureze până în decembrie 2020.

Documentul prevede o continuare a rolului CEJ pe întreaga perioadă de tranziţie, precum şi aplicarea legilor UE.

„Ca parte a stabilirii unei ieşiri line şi ordonate, Marea Britanie şi UE au convenit ca în perioada de implementare actualele mecanisme ale UE pentru supervizare şi aplicarea legii vor continua să funcţioneze în Marea Britanie”, se arată în documentul Ministerului pentru Brexit.

Ministrul pentru Brexit, Dominic Raab, a spus că menţinerea legilor UE a fost necesară pentru a oferi siguranţă în timpul procesului de ieşire din blocul comunitar.

Brexit. Țările UE consideră propunerile Londrei INACCEPTABILE. Polonia: Să arătăm indulgență

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Anglia. S-a urcat băut la volanul TIR-ului și a condus pe contrasens. Șofer român condamnat la închisoare

Grevă la Ryanair. Mii de români vor fi afectaţi