in

Theresa May şi-ar putea anunţa demisia din funcţia de premier

Premierul britanic, Theresa May, şi-ar putea anunţa, vineri, 23 mai, retragerea din funcţia de lider al Guvernului de la Londra, în cadrul unei întrevederi cu Sir Graham Brady, preşedintele Comisiei 1922 (grupul parlamentar al partidului Conservator din Camera Comunelor), potrivit The Times.

Tot mai multe voci cer demisia premierului britanic, în condiţiile în care devine mai clar pe zi ce trece că documentul pe care îl va prezenta în Camera Comunelor, la începutul lunii iunie, referitor la Brexit nu are şanse de a obţine sprijinul parlamentar, arată BBC.

Mai mulţi miniştri au declarat că aceasta nu îşi poate păstra funcţia, ceea ce îl face pe editorul politic de la BBC să afirme că premierul „mai are 36 de ore”.

Rezultate îngrijorătoare ale unui sondaj în Marea Britanie: rasismul a crescut după votul Brexit

Marea Britanie. Există șansele unui nou referendum pe tema Brexit

Ultimii doi candidaţi care vor rămâne în cursa pentru conducerea guvernului se vor confrunta  cu un vot final al celor 125.000 de membri ai Partidului Conservator.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Acordul elaborat de Guvernul May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Unii membri ai cabinetului au declarat că Theresa May nu poate rămâne la conducerea executivului, în timp ce alţii au insistat că ea trebuie să-şi prezinte planul în parlament. Şefa executivului le-a declarat parlamentarilor britanici că este nevoie de un „compromis din toate părţile”.

Cu toate acestea, mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Cel mai recent caz este cel al ministrul britanic pentru Relaţia cu Parlamentul Andrea Leadsom, care şi-a anunţat miercuri demisia, afirmând că nu mai crede că guvernul poate să pună în practică rezultatul referendumului din iunie 2016 în favoarea Brexit.

Român din Peterborough: «După Brexit, oamenii mă privesc altfel. Cred că vreau să îi jefuiesc. Dar eu muncesc și plătesc taxe»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Caz șocant în Bedford: Patru adolescenți au ucis cu bestialitate un băiat dintr-o gașcă rivală

Unde pot vota românii din Marea Britanie. LISTA COMPLETĂ a secțiilor de votare pentru românii din Regatul Unit