Menu
in

Tomescu: Senatorul Badea a votat pentru „creșterea taxelor”

Dr. Tommy Tomescu, unul dintre reprezentanții comunității românești din Londra și lider al Europeans Party, a fost prezent la întâlnirea cu senatorul Alianței Creștin Liberale, Viorel Badea. El a transmis, într-un comunicat de presă, opinia sa cu privire la acest eveniment.

Viorel Badea a primit reproşuri din partea participanţilor, care au fost destul de vocali, dar a şi fost apreciat pentru anumite aspecte pozitive”, se arată în comunicatului lui Tomescu. „Am considerat că este important să îi reamintesc că are o datorie doar faţă de românii din diaspora, care l-au trimis în parlament să îi reprezinte şi nu faţă de PNL sau PDL.”



„I-am prezentat nemulţumirea mea, legată de faptul că dumnealui, comisiiile pentru românii de pretutindeni şi toate partidele politice se prefac că vor să ajute românii din diaspora, dar nu îşi doresc  asta cu adevărat, deoarece cu toţi s-au succedat la putere şi nu îndeplinit dorinţele lor”, a mai declarat liderul Partidului Europenilor. El a continuat: „Viorel Badea a recunoscut că s-au făcut doar câţiva paşi în rezolvarea problemelor românilor din diaspora şi s-ar fi putut face mai mult, luându-şi angajamentul de a publica lunar progresele făcute în rezolvarea cerinţelor noastre.”

Tomescu mai scrie că a apreciat faptul că senatorul Badea a a avut „curajul să vină să discute cu românii din UK, într-o perioadă în care ministrul Bogdan Stanoevici şi-a anulat vizită la Londra, după reacţiile negative şi anunţarea protestului îndreptat împotriva să.” El a mai spus că i-a cerut senatorului Viorel Badea să se implice, împreună cu deputatul pentru diaspora, Aurelian Mihai, în următoarele probleme cu care se confruntă românii din diaspora:

„1. Reducerea taxelor consulare.

2. Repatrierea cadavrelor românilor din diaspora.

3. O mai bună calitate a serviciilor de la nivelul ambasadei şi consulatelor.

4. Organizarea unei  întâlniri corecte şi transparente a tuturor românilor din diaspora.

5. Finanțarea, crearea sau oferirea unui spaţiu, pentru desfăşurarea activităţilor tuturor organizaţiilor din diaspora, fără discriminări pe criterii subiective sau politice. Aceste activităţi se pot desfăşura şi în cadrul ICR.”

Tomescu mai crede că senatorul Viorel Badea trebuie să se implice și mai mult în reducerea taxelor consulare, pentru „a spăla rușinea momentului în care a votat pentru creșterea taxelor consulare plătite de românii din diaspora”.

Atac la Institutul Cultural Român

În comunicatul său de presă, dr. Tommy Tomescu atinge și o problemă a Institutului Cultural Român despre care spune că „dispune de o multitudine de încăperi care nu sunt folosite în timpul săptămânii şi se oferă,doar cu dedicaţie,anumitor entităţi,la sfârşitul săptămânii. Ar trebui cadeciziile privind modul de folosire al acestor spaţii să fie luatede organizaţiile locale ale românilor din diaspora, independent de dorinţa ambasadei sau conducerii I.C.R”, scrie Tomescu.

Nu este corect ca aceste spaţii să rămână nefolosite, în timp ce voluntarii români din comunitate se zbat şi plătesc  pentru găsirea unor spaţii adecvate desfăşurării activităţilor necesare românilor din UK.Trebuie eliminat orice criteriu subiectiv şi politic din oferirea spaţiului I.C.R.pentru desfăşurarea activităţilor organizaţiilor româneşti din UK.”

Acele organizaţii care au beneficiat şi încă beneficiază de zeci de mii de euro primiţi pe criterii netransparente şi politice de la statul român, nu au nici o problemă în a primi spaţiu gratuit de la I.C.R., în timp ce voluntarii caredesfăşoară activităţi finanţate prin resurse proprii sunt refuzaţi”, își exprimă indignarea președintele Societății Dentare Române din UK.

El a mai spus că Societatea Dentară Româna din UK a cerut să organizeze un eveniment la I.C.R., pentru schimb de experienţă între dentişti şi pentru a explica românilor din UK cum se pot înscrie ca dentist şi cum funcţionează sistemul, dar a fost refuzată. „Probabil că nu aş fi fost refuzat dacă aş fi luat nişte fonduri din România, m-aş fi înscris într-unul din partidele care s-au succedat la putere în România, şi aş fi stat «cuminte» fără a ataca abuzurile săvârşite împotriva românilor în UK”, a conchis Tomescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version