Menu
in

Veste bună pentru tinerii români care sunt studenți sau vor să studieze în Marea Britanie. Vor beneficia de aceleaşi condiţii



Tinerii români care doresc să acceseze sistemul educaţional britanic vor beneficia de aceleaşi condiţii ca până acum, chiar şi după momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat managerul Departamentului Universităţi IntegralEdu, Ana Maria Papp.

Potrivit unui comunicat de presă, Guvernul britanic a anunţat luni, 2 iulie, că studenţii din Uniunea Europeană, care învaţă la universităţi din UK, vor beneficia în continuare de acelaşi tratament ca şi studenţii englezi şi după Brexit, „cel puţin un an”.

Damian Hinds, secretar la Ministerul Educaţiei, afirmă că, începând cu toamna lui 2019, studenţii din Uniunea Europeană vor plăti aceeaşi taxă de şcolarizare ca şi studenţii englezi, iar accesul la susţinerea financiară va rămâne neschimbat, cel puţin un an după Brexit.

Această situaţie va fi valabilă pe toată perioada studiilor, asigură Damian Hinds.

„Guvernul scoţian a făcut aceeaşi declaraţie referitoare la studenţii din Uniunea Europeană care încep studiile la universităţile din Scoţia, din august 2019, aceştia fiind în continuare scutiţi de taxa de şcolarizare. Decizia anunţată vine şi în sprijinul universităţilor britanice, care nu mai au de ce să îşi facă griji în legătură cu numărul studenţilor şi a finanţărilor. Din punct de vedere politic, acesta poate fi văzut şi ca un gest de conciliere, înaintea începerii negocierilor cu Uniunea Europeană, având în vedere că universităţile britanice speră să menţină accesul la o finanţare de 100 miliarde de euro, din fonduri UE”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, Damian Hinds a reiterat şi promisiunea premierului în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare din Anglia, care vor fi îngheţate la 9.250 de lire sterline pe an, în timp ce se efectuează o revizuire. Rata dobânzii la taxe va continua să crească în toamnă la 6,3%.

În prezent, în Marea Britanie sunt aproximativ 135.000 de studenţi din Uniunea Europeană, iar conducerile universităţilor britanice au cerut recent “clarificarea urgentă” cu privire la statutul studenţilor din UE, care ar putea candida pentru cursuri începând din toamna anului 2019.

Datorie COLOSALĂ a studenților din UE către statul britanic. Agent român de recrutare: „Chiar dacă vă caută, nu vă pot găsi”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version