in

Vot istoric în Camera Lorzilor: Brexitul poate fi blocat de Parlamentul britanic



Camera Lorzilor a acordat Parlamentului britanic dreptul de a bloca Brexitul fără acord, aplicând o nouă lovitură Guvernului May, după ce negociatorul şef al Uniunii Europene (UE) a avertizat cu privire la ”riscul” unui eşec al negocierilor, scrie AFP.

Camera superioară a Parlamentului britanic a adoptat cu 335 de voturi la 244 un amendament la proiectul de lege cu privire la ieşirea din UE care dă Parlamentului puterea de a împiedica Guvernul să iasă fără un acord cu Bruxellesul.

Această propunere le oferă parlamentarilor posibilitatea ”de a sugera noi negocieri”, eventual de a decide o rămânere în UE, a explicat lordul Douglas Martin Hogg, unul dintre semnatari.

Guvernul Theresei May a anunţat anterior că va permite Parlamentului să se exprime prin vot asupra acordului de divorţ. Însă, în cazul unei respingeri, singura opţiune era o ieşire fără acord – o perspectivă îngrijorătoare.

Acest vot este aşadar o nouă înfrângere pentru Guvern, de la începutul examinării proiectului său de lege de către lorzi, care nu sunt aleşi, şi ilustrează disensiuni persistente în rândul conservatorilor pe tema Brexitului.

Înainte de adoptarea amendamentului, un purtător de cuvânt al premierului a avertizat că amendamentul riscă ”să slăbească poziţia Regatului Unit în negocierile cu privire la Brexit”.

Textul urmează să revină în săptămânile viitoare în Camera Comunelor, care l-a adoptat în ianuarie, şi care ar putea să renunțe la el.

Acest vot a avut loc la câteva ore după ce negociatorul şef  din partea UE Michel Barnier a avertizat cu privire la problema frontierei irlandeze.

”Cadrul acordului trebuie să conţină o soluţie clară şi operaţională cu privire la Irlanda”, a declarat el într-o conferinţă de presă în Irlanda. ”Atât timp cât nu vom ajunge la acest acord, există un risc” ca aceste negocieri să eşueze, a avertizat el.

Barnier şi-a exprimat speranţa, la Dundalk, în apropiere de frontiera cu Irlanda de Nord, să se înregistreze progrese până la consiliile europene din iunie şi apoi din octombrie, insistând asupra faptului că nu este ”favorabil amânării şi mai mult” a încheierii unui acord.

Brexit. Se cere un nou referendum. „Brexitul nu este inevitabil”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Suspect de TERORISM arestat după ce a intrat din Franța în Marea Britanie

Cum puteți renunța la cetățenia română. Aproape jumătate de milion de persoane au făcut-o