Romeo Traian Avram, la doar 25 de ani, este proprietarul unei firme de mutări şi coletărie în Londra. Originar din Oradea, absolvent al unui colegiu economic, Romeo a decis să vină în Marea Britanie imediat după absolvirea liceului. Se pare că alegerea lui de a pleca din ţară a fost una inspirată din moment ce afacerea lui Romeo prosperă şi, în plus, se pare că viitorul sună şi el bine.
“Există, cum era de aşteptat de altfel, foarte multe şi mari diferenţe între cunoştinţele pe care le-am acumulat în România şi schimbările pe care am fost nevoit să le fac pentru ca acomodarea mea să fie cât mai rapidă şi plăcută. }in minte că am fost uimit încă din prima clipă de această societate cu toate obiceiurile ei dar mai ales de sistemul de taxe şi de sistemul legislativ. Totul a fost altfel şi a trebuit să învăţ repede totul”, îşi aminteşte cu emoţie de primele clipe petrecute în Marea Britanie tânărul orădean.
“Sunt o persoană activă, cu simţ al umorului, dar şi extrem de responsabil şi perseverent în tot ceea ce întreprind. Consider că este foarte important felul în care interacţionez cu clienţii mei şi în general cu toate persoanele cu care intru în contact de aceea încerc tot timpul să dau dovadă de cât mai mult tact şi respect”.
12 angajaţi
Romeo este proprietarul unei firme care are ca domeniu de activitate serviciile de mutări (removals), coleterie rapidă, transferuri de la aeroporturi. Oricine apelează la firma lui Romeo trebuie să ştie că firma românului poate executa curse atât în Marea Britanie, cât şi în restul Europei, în funcţie de cererea clientului.
“Parcul de maşini de care dispun este variat şi este compus din şapte maşini. în funcţie de natura solicitării clientului şi împreună cu clientul stabilesc care dintre maşini este cea mai potrivită. Pe viitor plănuiesc să lărgesc parcul de maşini şi implicit să măresc şi numărul de angajaţi”.
Toşi cei 12 angajaţi ai săi vorbesc fluent limba engleză, acest criteriu fiind unul dintre cele mai importante atunci când Romeo ia decizia angajarii unui nou membru în echipă.
“Dintre aceştia şapte sunt cetăţeni români, dar prezenti pe teritoriul Marii Britanii în perfectă legalitate şi posesori ai tuturor actelor necesare pentru ca munca lor şi afacerea mea să se desfăşoare în condiţii legale. Restul de cinci sunt de naţionalităţi diferite”.
Cea mai ciudată cerere din partea unui client a fost, îşi aminteşte Romeo, mutarea unui pian. “Pianul trebuia în primul rând să fie coborât de noi de la etajul cinci al unei clădiri fără să ne putem folosi de lift, iar apoi mutat la noua adresă la etajul trei, din nou fără a putea utiliza liftul. În general orice mutare care are ca punct de plecare un etaj superior al unei clădiri fără să putem folosi liftul este destul de ciudată mai ales dacă este vorba de un obiect foarte mare ca volum, iar scările sunt înguste”. Cum a rezolvat? Secret profesional!
Planuri de viitor
Deşi nu ştie încă dacă se va stabili în Marea Britanie, Romeo apreciază felul în care funcţionează protecţia socială şi sistemul sanitar în Marea Britanie. “Este destul de greu să mă gândesc la toate lucrurile pe care românii le-ar putea învăţa de la britanici şi viceversa. Un lucru care într-adevăr ar putea fi importat în România ar fi tot ce este legat de protecţia socială care este foarte importantă aici, dar şi sistemul medical care pare să funcţioneze perfect în Marea Britanie, faţă de care cel din România, care este la o distanţă considerabilă chiar şi de normalitate. Nu pot să spun că am luat o decizie legată de eventuala mea stabilire permanentă aici, în Marea Britanie. Momentan sunt preocupat de lărgirea afacerii mele chiar dacă asta înseamnă să fiu departe de România”.
Deşi îi este dor de România, Romeo ştie că o eventuală întoarcea acum în ţară ar fi un eşec pentru afacerea pe care o deţine acum.
“Nu cred că afacerea mea ar putea supravieţui în România. Ştiu că cele mai bune condiţii le am aici. Sunt convins că România este una dintre cele mai frumoase ţări dar noi nu avem grijă de ea. Sunt oricum liniştit pentru că îmi este mai uşor acum. Am reuşit să îmi reunesc familia sub acelaşi acoperiş londonez, iar când spun familie mă refer la părinţi, fraţi şi surori”.
O.G.
