Poezia este marea pasiune a vieții sale. Recent și-a lansat la Centrul Cultural Român din Londra două volume de poezie: „Cad Îngeri Din Icoane” și ”Icarii timpului”. Viața Anei Podaru, în Anglia din 2014, asistentă medicală în cadrul NHS, este uimitoare sau a devenit astfel după ce în viața sa a apărut, la un moment dat, neprevăzutul. A fost diagnosticată cu o boală necruțătoare, și, așa simte ea și toți cei care o cunosc și o iubesc, își apără viața cu poezia sa, un scut prin care răul nu poate trece.
„Se spune că oamenii-și presimt nenorocirile cu mult timp înainte să se întâmple. În urmă cu patru ani un îndemn interior mi-a deschis pofta de a scrie poezie. Nu eram absolventa niciunei facultăţi de litere, eram doar un om ce și-a eliberat sufletul ce striga captiv într-un trup. Am deschis porţile sufletului și izvorul s-a pornit năvălind ca sângele dintr-o rană deschisă, ca o eliberare. (…) S-a întrebat omul de rând și omul de cultură de ce predomină tema tristeţii în poeziile mele. Nu am știut să răspund atunci, știam doar că este sentimentul pe care-l pot descrie cel mai bine. Într-o bună zi am aflat că toate acestea erau semne prevestitoare, strigătul interior al sufletului captiv într-un trup bolnav. (…) Am ajuns repede la departamentul A&E, urgenţe-reanimare, unde am fost întâmpinată de o colegă româncă, șefa secţiei. După două radiografii și o serie de investigaţii biologice îngrijorarea a început să apară pe feţele echipei medicale.»
Iată ce scrie criticul literar Dumitru Velea, care i-a recenzat creațiile: „(…) Cu a patra carte, Cad îngeri din icoane (Ed. Fundaţiei Culturale Ion D. Sîrbu Petroşani, 2017), dintr-odată năvăleşte peste făptura poetei răul ce acţionase până acum ascuns, iar în conştiinţa ei, ideea de luptă cu moartea şi de comunicare revelatorie cu Creatorul. Poeta ajunge, uluitor de repede, în faza reflexivităţii maxime a intelectului, când nu doar vârstele prime au fost recuperate, ci şi amurgul este chemat să dea seamă. Inamicul necruţător, cancerul, la începutul anului şi primăverii (2017), a ieşit la suprafaţă, acţionând pe toate fronturile împotriva ei. (…) Dumnezeu i-a dat Anei Podaru această încercare, de luptă şi credinţă, de apărare prin poezie. (…) Această carte, Cad îngeri din icoane, este o carte a jertfei şi a transcenderii morţii. Prin urmare, poezia Anei Podaru se scrie cu sine. Cu viaţa poetei. În ipostază salvatoare, pe-o cale mântuitoare.», scrie Dumitru Velea.
Ana Podaru s-a născut în comuna Nicolae Bălcescu, Judeţul Bacău, fiind de mică pasionată de poezie. După o viață agitată, cu un tată violent, primul soț violent, recăsătorită și cu doi copii de crescut, a reușit să devină asistentă medicală în Valea Jiului.
«Am fost un copil sărac ce şi-a petrecut copilăria la o margine de sat într-o căsuță de chirpici alături de două surori şi un frate. La şcoala gimnazială am avut norocul să am ca dirigintă o profesoară pe care o îndrăgeam foarte mult, Irene Vaculic – profesor de română. De la ea am cules bobul literar ce a stagnat în mintea mea 38 de ani. Educaţia am primit-o de la profesorii din şcoala gimnazială şi de la mama mea, cea care a trăit o dramă existenţială alături de un soţ alcoolic, violent, dar pe care noi, copiii, l-am iubit. Tatăl meu era cel care ne stingea lumina când învăţam, ne arunca cărţile când citeam sau ne punea la munci grele pentru a nu ne pierde vremea învăţând, astfel am fost nevoită să mă înscriu la Liceul ,,Vasile Alecsandri” din Bacău pe ascuns, examenul a fost un succes pentru mine plătit cu lacrimi din cauza scandalului pentru săvârşirea sacrilegiului de a încerca să ajung la un liceu bun.
Am urmat treapta întâia de liceu şi imediat după Revoluţie am plecat spre Valea Jiului, la sora mea, făcând greşeala de a mă căsători cu un bărbat la fel de violent ca tatăl meu. Din această căsătorie ce a durat doar un an, hăituită şi chinuită printre străini, s-a născut fiul meu, ca o recompensă a dramei pe care am trăit-o la o vârstă aşa de fragedă.
O perioadă am încercat să supravieţuiesc muncind şi locuind cu chirie, apoi l-am cunoscut pe Iulian, soţul cu care am petrecut 20 ani minunaţi, timp în care mi-am reluat studiile după ce fetiţa mea, născută din dragoste, a mai crescut. Au urmat şase ani de şcoală, fiind premiantă la liceul seral. Eram ambiţioasă, doream să ajung asistent medical, din dragoste pentru oameni. Fusesem voluntară a Crucii Roşii române şi anchetele sociale mi-au renăscut o altă pasiune, cea pentru medicină. Îmi amintesc că treceam mereu pe lângă şcoala sanitară din Bacău şi trăgeam cu ochiul, era ca un magnet ce mă atrăgea, se întâmpla când ieşeam de la Liceul de ştiinte ale naturii Vasile Alecsandri din Bacău.
Lucram deja în spital, eram pasionată de această meserie, ştiam că pot mai mult, aşa că am absolvit Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila” din Petroşani fiind imediat promovată ca asistent medical la spitalul Vulcan unde lucram, secţia de Pneumoftiziologie ce a fost mutată ulterior la Spitalul de urgenţă Petroşani.»
Plecarea
Ana nu a fost satisfăcută de sistemul sanitar românesc şi a decis să plece din țară.
«Am vrut să plec în Belgia, aşa hătărâsem cu soţul meu de atunci, dar lucrurile au luat altă întorsătură şi am ajuns în Anglia, nu cunoşteam limba, făcusem doar rusă şi franceză la şcoală, înzăţasem ceva la şcoala sanitară, dar nu era suficient. Am lucrat ca infirmieră la un azil de bătrâni până am reuşit să obţin autorizaţia de a lucra ca asistent medical în Marea Britanie. În acele 8 luni am învăţat engleza şi am trecut 5 interviuri pentru a lucra ca asistent medical, dar m-am oprit la un azil unde am continuat să învăţ. Nici de această dată nu m-am oprit, am făcut cursuri medicale şi numai după un an m-am prezentat la un interviu pentru a lucra în sistemul de sănătate britanic de stat – NHS. Am reuşit. Era o performanţă uluitoare pentru fetiţa desculţă ce alerga după cai într-o margine de sat. Din păcate maladia acestui secol nu m-a ocolit, munca, studiul, nopţile nedormite mi-au scăzut imunitatea şi am fost diagnosticată cu cancer.»
Boala
Înainte să plece din România începuse să scrie poezie. «Cred că tot atunci încolţea în mine sămânţa autodistrugerii prin epuizare, cancerul. Am dus în paralel stindardul poeziei peste tot cu mine. Am scris patru volume de poezie: „Firimituri de fericire” – 2014 – lansat la Vulcan în acelaşi an, de ziua mea cu o participare extraordinară a unui număr mare de elevi de la Liceul Mihai Viteazul, liceu unde am absolvit şi mi-am dat bacalaureatul, presă şi oamenii locului, „Fluturi în infern/ Buterfflies in inferno”-2015- lansat la Londra, Brent Library- Wembley, volum găzduit de toate librăriile din Londra lansat şi la Constanţa în 2017 odată cu al patrulea volum dedicat mamei mele – „13 Octombrie rece- Icarii timpului” scris în 2016. Am fost apoi adoptată de tatăl meu spiritual, mentorul meu- scriitorul, filozoful şi dramaturgul Dumitru VELEA ce m-a învăţat cum să strâng frâiele acestei pasiuni numită poezie, care mi-a îndrumat paşii spre Revista Banchetul, fondată de Dumitru VELEA, revista Fundaţiei I.D. Sârbu Petroşani la care sunt redactor.»
Medicamentul
În toată această perioadă a colaborării mele cu această revistă am dus în paralel crucea suferinţei, cancerul, scriam, de pe patul de spital, de pe scaunul de chimioterapie, acasă când agonizam, ştiam că sunt condamnată la moarte şi doream ca lumea să cunoască durerea unui condamnat. Am scris poezie după poezie, a fost ca un medicament, ca o rană cu care am luptat clipă de clipă, aşa s-a născut volumul suferinţei „Cad îngeri din icoane”, un volum îngrijit de Dumitru VELEA, lansat la Zilele Revistei Banchetul-2017, la Colegiul de informatică Carmen Silva-Petroşani-2017 şi mai apoi la Londra la RCC-2018- Fundaţia Ion Raţiu, tot atunci am scris o mare parte din romanul „PUNCTUL FINAL” abandonând romanul „Destinul Magdalenei” pentru o perioadă lungă de timp, acest roman fiind crucial, el cuprinde întreaga perioadă a bolii şi toată lupta cu cancerul.
Lucram mult, am scris şi poezie pentru copii, un proiect început în 2014 care a luat drumul editurii, proiect finalizat cu un copil basarabean talentat ce a făcut toată grafica. Aşteptăm acest proiect de suflet să iasă pe piaţă în format român-englez. Am început să scriu poveşti şi am continuat drumul poeziei ajungând la volumul 5, volum aşteptat în toamnă. Am reuşit să colaborez cu Editura Art Creativ din Bucureşti, profesor editor Daniela Toma şi am pus cap la cap bazele proiectului unei antologii de autor numit SPINUL DIN TALPĂ, antologie ce cuprinde selecţii din cele patru volume, ieşit deja pe piaţă. Am colaborat cu multe reviste de prestigiu şi am primit premii importante.»
Viaţa în Anglia nu este uşoară, spune Ana Podaru, dar «este cu adevărat mai bună ca în România din punct de vedere financiar şi profesional. M-am acomodat uşor cu stilul de viață britanic, fiica mea ce a absolvit St. Pauls Catholic College mi-a spus că sistemul educaţional britanic este mult mai evoluat, dar asta se ştie, britanicii fiind în top cinci în lume. Aici am reuşit să studiez pentru meseria mea, fiind posesoarea a foarte multe diplome medicale. Dar tot acasă ne-a rămas sufletul, tot pentru România voi scrie până la moarte.»
«Am lansat la RCC – Romanian Cultural Center, Fundaţia Ion Raţiu, pe 27 Aprilie 2018 unde am avut invitaţi scriitori importanţi printre care şi Ionela FLOOD-USR, cea care a vorbit despre „Cad îngeri din Icoane”. Ne-am bucurat şi de participarea Preşedintei Astra Dobrogeană – Daria Nicolae care ne-a vorbit de volumul „13 Octombrie rece – Icarii Timpului” lansat la Contanţa în 2017 alături de „Fluturi în infern”. A fost o bucurie imensă să-l am aproape pe Nicolae Raţiu, fiul preşedintelui Ion Raţiu ce a fost o gazdă extraordinară. Chiar dacă evenimentul a fost în mijlocul Londrei, iată că am primit sprijin din partea artistei Monica Ţugulea, cântăreţ instrumental şi voce, ce ne-a adus muzica la nai tocmai aici pentru acest eveniment. Acest lucru mi-a adus mari speranţe că arta și cultura românească vor fi mereu la înălţime pe toate continentele lumii.»
În Anglia, ce ați reușit să realizați până acum?
«Am reuşit lansarea celor două volume menţionate mai sus cu participarea românilor din Anglia şi a englezilor la cea de-a două lansare, volumul bilingv „Fluturi în Infern” alături de „Firimituri de fericire” şi „13 Octombrie rece-Icarii timpului”… luând drumul bibliotecilor din Londra. Am fost onorată să lansez la Librăria Brent, cu spijinul Adinei Maglan şi My Romanian Community, aceeaşi onoare am simţit-o la RCC alături de Nicolae Raţiu ce mi-a înmânat trofeul pentru poezie – Poetry Trophy-RCC, eveniment organizat cu spijinul Annei Kendall Skittek, profesor român de 25 ani în UK.»
Ce părere aveți de limba română vorbită acum, în 2018, de români?
«Limba română vorbită de români, hmmm, da, o întrebare bună. Limba română are accente occidentale mai nou, se transformă, dar asta nu înseamnă că involuează, ceea ce mă intrigă este limba română scrisă, nu vorbită pentru că acest curent literar aşa zis modern, născut din pricina lipsei timpului sau a lipsei interesului de a ne păstra structura istorică literară, ne dărâmă fundaţia literară. Scriem haotic, cu litere mici la începutul propoziţiei, renunţăm la semnele de punctuaţie, renunţăm la canoanele poeziei româneşti, renunţăm la formă, la estetica literaturii, renunțăm la frumos, ucidem inima înaintaşilor noştri ce încă mai bate în noi. Este trist, dar noi, cei ce milităm pentru păstrarea istoriei literare, pentru reguli suntem făcuţi clasici învechiţi ce scriem ca acum o sută de ani. Sper că istoria o să scrie despre o etapă a literaturii, nu despre îngroparea istoriei literare.»
Cum ați descrie comunitatea românească din Londra?
«Comunitatea românească din Londra este foarte dezvoltată şi bine înfiptă în spiritul britanic, dar păstrează cu adevărat valorile româneşti, acolo inima României bate, acolo se organizează evenimente culturale româneşti valoroase. Arta, muzica, teatrul, poezia, toate fac cinste României. Urmăresc cu interes toate mişcările culturale româneşti din Londra.
Ceea ce este deranjant este că oamenii nu sunt uniţi, sunt împărţiţi în grupuri de interese, astfel se creează concurenţă neloială şi se sfîşie cu ură, iar noi, cei ce nu avem nimic, nici cu unii, nici cu alţii, suntem nedreptăţiţi uneori pentru că fiind invitaţi din toate taberele, avem de multe ori neplăcerea să fim daţi la o parte de cei pe care-i credeam că ne susţin şi atunci nu mai ştim căror grupuri să le onorăm invitaţiile să nu-i supărăm pe ceilalţi. Fac apel pe această cale tuturor oamenilor de bine să lase aceste nimicuri oamenilor de nimic şi să facă lucruri mari, aşa cum numai românii o pot face.»
Ați avut vreodată probleme pentru faptul că sunteți româncă? V-ați simțit străină în această țară?
«Nu, nu am avut probleme că sunt româncă, dar fiica mea a fost marginalizată în școală de elevi englezi ce râdeau de accentul ei românesc, asta în primele luni de studiu în Anglia, apoi a reuşit să se facă iubită de profesori şi şi-a câştigat respectul colegilor, dar cu perseverenţă şi răbdare.»
Cum v-a influențat viața procesul Brexit de despărțire a Marii Britanii de Europa?
«Deocamdată Brexitul nu a avut afect asupra mea, sper ca pe viitor să nu aibă, cred că un om care-şi vede de treabă şi nu-şi răneşte semenii, sau nu face lucruri anti-sociale este primit în orice colţ de lume cu inima deschisă. Dacă ai un serviciu, ai drepturile egale cu cele ale britanicilor, am simţit asta pe pielea mea când am intrat în NHS, odată ce boala a năvălit peste mine am primit spijin englezesc, din toate părţile, sprijin financiar, medical, psihologic, cred că aceste lucruri mi-au adus o stare mentală bună în timp ce luptam cu boala.»
Rămâneți definitiv în Marea Britanie sau intenționați, la un moment dat, să reveniți în România?
«Nu aş putea să dau un verdict, îmi doresc o casă în ţara mea la bătrâneţe, un colţ de rai unde să pot scrie, de unde să mă pot inspira. Deocamdată am o casă în Anglia ce-mi satisface nevoile personale, dar acasă este ROMÂNIA.»
Sorin Cehan
Ana Podaru, poezie scrisă cu viața. Lansare de carte la Centrul Cultural Român din Londra
