Menu
in

Cafeneaua Oamenilor de Afaceri ediția IX, o marcă Ziarul Românesc UK. Vă așteptăm cu drag

Cafeneaua Oamenilor de Afaceri ediția IX va avea loc în această lună, după o pauză de doi ani.

Lunga perioadă a pandemiei ne-a afectat pe toți, din multe puncte de vedere. Sănătatea fizică și mintală a oamenilor a avut de suferit din cauza bolilor și a lipsei de socializare sau de perspective. Unii dintre noi au rămas fără locuri de muncă, alții au fost nevoiți să își închidă afacerile, iar alții și-au redus activitatea pentru a putea supraviețui.

Comunitatea românească din Marea Britanie numără acum, potrivit cifrelor oficiale, peste un milion de suflete, dintre care cea mai mare concentrare se află în Londra.

Odată cu ridicarea restricțiilor și cu reluarea treptată a vieții așa cum o cunoșteam înainte de pandemie, simțim nevoia să ne regrupăm și să încercăm să o luăm de la capăt, alături de ai noștri.

GALERIE FOTO – Cafeneaua Oamenilor de Afaceri din Londra, un eveniment de la care nu trebuie să lipsești

Iată de ce, Ziarul Românesc UK a hotărât, după o pauză de doi ani, să reia tradiția întâlnirilor comunității și să organizeze, în parteneriat cu Romanian Women in UK, o nouă ediție a Cafenelei Oamenilor de Afaceri.

Așadar, pe 18 noiembrie, orice întreprinzător sau profesionist român este așteptat să participe la Ediția IX a Cafenelei Oamenilor de Afaceri care va fi organizată la 541 Holloway Road, London, N19 4BT.

Bilete: Eventbrite

Vrem să cunoaștem oameni noi, dar și să îi reîntâlnim pe vechii noștri prieteni. Vor fi prezentări de afaceri și discuții libere și veți avea libertatea și ocazia să puneți bazele unor noi colaborări.

Sponsori: Liquidate & Aqua Carpatica

Vă așteptăm cu drag,

Echipa Ziarului Românesc UK

Articole similare:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
Exit mobile version