in

Călin Poenariu, patronul firmei POE Ltd din Rugeley: „Distribuim produse românești în toată Marea Britanie”

În urmă cu opt ani, Călin Poenariu venea în Marea Britanie cu gândul să dezvolte o afacere în domeniul distribuției de produse românești. A început cu ciocolata. Însă, în 2009, a văzut o oportunitate și a devenit, pe lângă distribuitor, și producător. Astfel a luat naștere marca POE, ale cărei produse le puteți găsi acum în peste 550 de magazine din Marea Britanie. POE livrează în Anglia, Scoția și Țara Galilor mezeluri, preparate din carne, conserve și multe alte bunătăți. Unele dintre ele sunt fabricate după rețete tradiționale românești.

 „La unele dintre ele, procedeul durează undeva între două săptămâni și o lună. Producem cât mai aproape de metoda tradițională”, a mai patronul POE.

Călin Poenariu are 48 de ani, iar înainte de a veni în Marea Britanie, unde s-a stabilit în orașul istoric Rugeley, din Staffordshire, a locuit vreme de opt ani în Cipru, unde avusese o mică afacere. „Era mult prea cald acolo”, își amintește Călin Poenariu. „E frumos, dar nu să lucrezi, să mergi în vacanță. Îmi aduc aminte că într-o noapte, la ora două, pe perete era un termometru care arăta 42 de grade. Cu ușile deschise și cu un ventilator pornit. Cred că era august.” Clima din Anglia îi place mai mult: „Nu este nici cald, nici foarte frig. Poate sunt printre puținii care spun asta, dar mie îmi place clima de aici. Când am venit era luna iunie. Soare, cald, aer curat, mi-a plăcut mult.”

 Londra nu i-a plăcut niciodată, spune Călin Poenariu: „Nu mi-a plăcut aglomerația. De aceea am căutat o zonă mai liniștită, unde aveam și ceva prieteni. Dar la începutul afacerii trebuia să fac zilnic 200 de kilometri dus-întors între Rugeley și Londra. Ceea ce nu a fost și nu este ușor deloc.”



Prietenii l-au ajutat să găsească o chirie, să își deschidă un cont bancar. Apoi, în luna octombrie 2008 s-a apucat să distribuie produse românești aduse din țară. Ș-a dat seama că piața avea nevoie și de alte mărfuri. Astfel, a ajuns la concluzia că este nevoie să producă, nu doar să distribuie.

„Am pornit ușor”, își amintește Călin Poenariu. „Eu am fost cel care am făcut primii mici, primii cârnați, mi-a plăcut de mic să fac asta. Sunt crescut la țară, aveam animale, tăiam porci la sfârșit de an. Mi-a plăcut să prepar. Nu a fost meseria mea, dar cu ce cunoștințe am avut, am început și le-a perfecționat.”

Cei mai buni critici au fost și rămân clienții: „Ei au contribuit la ceea ce este acum. Așa am văzut ce merge și ce nu merge, în urma discuțiilor cu clienții, cu proprietarii de magazine. Eu făceam micii, luam comenzile, duceam marfa.”

Zece agenți POE preiau comenzile de peste tot, după opt ani, marca este deja cunoscută în aproape toată Marea Britanie. „Trimitem produse în toată țara. Suntem prezenți în toate orașele mari, dar și în multe localități mai mici”, ne-a spus Călin Poenariu. Transportul se face cu mașinile proprii de distribuție. Firma POE a ajuns acum la o flotă de 22 de mașini, de la mici dube de marfă, până la un camion de 18 tone: „Avem o rețea bună de distribuție și acoperim toată Marea Britanie, din Edinburgh până în Southampton, suntem consecvenți, facem livrările la fiecare două săptămâni”. Afacerea funcționează în special datorită celor 48 de salariați, toți români: șoferi, agenți, lucrători în depozit, lucrători în carmangerie. „La noi în depozit se lucrează 24 de ore din 24”, spune Poenariu.

Magazinele, peste 550 la număr, unde puteți găsi produsele POE, nu sunt doar românești, însă marea majoritate a cumpărătorilor sunt români. Produsele afumate sunt de cea mai bună calitate, spune patronul. „Afumăm cu lemn de fag pe care îl aducem din România. Condimentele tot din România le aducem. Ne izbim însă câteodată de mentalitatea unora dintre clienți care cred că dacă produsele sunt făcute aici nu sunt românești. Încercăm să îi facem să înțeleagă că sunt produse cu condimente din România și nu există diferență de gust între ele. Noi lucrăm de la început, din 2009, cu o sigură fermă de la care cumpărăm întreaga cantitate de carne pe care o prelucrăm.”

În acest moment, POE fabrică și distribuie în jur de 100 de preparate din carne printre care mici, sarmale, cârnați și o gamă foarte largă de afumături: „Avem și chiftele și perișoare congelate. Omul le ia, le pune în cratiță și pregătește o ciorbă.”

Dintre preparate, cel mai bine se vând micii. Aceștia reprezintă, conform lui Călin Poenariu, aproximativ 10%  din vânzări, în perioada de vară. Micii și cârnați proaspeți se vând mai ales sâmbătă și duminică. Un alt produs tradițional foarte căutat este tochitura. Nu trebuie decât desfăcută din ambalaj și încălzită.

Firma vinde o gamă largă de conserve sub brandul POE. Acestea sunt produse în România, sub bradul POE, iar firma caută ca raportul preț-calitate să fie cât mai bun.

Concurența este din ce în ce mai mare:  „Trebuie să facem față concurenței, să diversificăm, să găsim lucruri noi, să avem un preț cât mai competitiv.”

POE are în proiect și o linie de mâncare gătită, spune patronul: „O să fie ambalată și o să o livrăm în magazine proaspătă. Va fi o bucătărie, deschisă tot în Rugeley, de unde va merge către magazinele de desfacere din toată Marea Britanie. Vom face ciorbe, piure de cartofi, mâncare românească pe care vom încerca să o distribuim în magazinele unde sunt mulți clienți români.”

Un alt proiect ce va fi demarat începând de luni, 14 martie, este o patiserie cu produse românești, ce va completa portofoliul POE.

De asemenea, produsele POE mai pot fi găsite și la depozitul deschis la sfârșitul anului trecut în Birmingham. Depozitul funcționează în regim cash and carry: „Avem clienți din Birmingham și împrejurimi care își ridică singuri marfa de la noi, acolo prețurile sunt ceva mai mici, pentru că se elimină costul distribuției.”

Pentru relații sau în cazul în care doriți să comandați marfă, Călin Poenariu vă stă la dispoziție la numerele de telefon 0188 935 8317 sau 07949 022 106 și la adresa de e-mail: [email protected].

Mircea Maer

Marius și Anca Ion, negustori la Londra. „Englezii vin după pâine proaspătă și cârnați de-ai noștri, afumați”

Povestea primei academii românești de fotbal din Londra. 39 de copii români visează la Premier League. GALERIE FOTO

Adrian Chiriță, cartiromanesti.co.uk: „Cărțile sunt puntea de legătură între țară și comunitate”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Firmele românești de transport primesc amenzi din cauza refugiaților de la Calais

Proceduri mai simple pentru adopție! Proiectul de lege, adoptat de deputați