Daily Express a publicat un reportaj despre viaţa mizeră pe care o îndură românii emigranţi din Marea Britanie. Ziarul britanic a contactat români şi a aflat cât de greu trăiesc, cum de cele mai multe ori se refugiază în alcool, trăind în case supraaglomerate, pentru a reuşi să economisească şi să trimită bani acasă.
Sorin Niculescu este un român de 22 de ani, care a trecut prin toate încercările cunoscute de emigranţii români: a traversat Europa în microbuze supraaglomerate, în mijloace de transport ieftine. A ajuns în Marea Britanie, “unde visul de a avea o viaţă mai bună s-a risipit”, scrie ziarul britanic. Sorin vine din nord – estul României, dintr-o zonă rurală şi “face parte din armata de căpşunari care părăsesc România şi alte ţări est europene, anual” pentru a munci în străinătate.
“Culeg orice pe câmpurile Europei de Vest, de la căpşuni la cartofi şi de cele mai multe ori îndură o viaţă de sărăcie abjectă”, obervă cotidianul. “Realitatea despre lumea secretă a est-europenilor” a intrat în atenţia cotidianului britanic după ce o distilerie ilegală de vodcă a sărit în aer în Boston, Lincolnshire, omorând cinci oameni şi rănind grav încă unul. Astfel, britanicii au aflat de ce foarte mulţi emigranţi, reduşi la condiţii de viaţă subumane, cumpără alcool de pe piaţa neagră şi beau pentru a găsi un refugiu iluzoriu.
S-a întâmplat acest accident grav, pentru ca ziarul să cerceteze “zonă crepusculară a comunităţilor de emigranţi din Marea Britanie, pentru care băutura constituie de cele mai multe ori singura scăpare”.
Acest univers, străin de condiţiile de viaţă ale britanicilor, este descris de condiţionări extreme. Spre diferenţă de nativi, emigranţii sunt rupţi de familii şi nevoiţi să trimită bani înapoi în ţările de unde provin, de cele mai multe ori foarte sărace. Oamenii trăiesc laolaltă în case supraglomerate, plătind chirii scumpe în comun, pentru a economisi şi a trimite bani acasă. “Banii pe care îi câştigă sunt cash, modalitate de plată folosită pentru a evita taxele, astfel lărgindu-se economia subterană despre care foarte mulţi miniştri britanici au vorbit, dar pe care nu au putut-o controla”, scrie Daily Express.
O viaţă de chin
Zeci de mii de muncitori, printre care şi români sosesc în Marea Britanie cu permise de muncă limitate de programul SAWS (Seasonal Agricultural Workers Scheme), care le asigură condiţii de viaţă şi salarii rezonabile. Unii ignoră regulile stricte ale pieţei muncii şi îşi caută de lucru pe unde apucă, cei mai mulţi în estul Angliei, Fens of Lincolnshire and Kent şi în zonele agricole ale West Midlands.
În Boston, Lincolnshire, un sfert dintre cei 72.000 de locuitori este străin. 30 la sută sunt polonezi, 28 la sută sunt portughezi, 18 la sută lituanieni, iar 10 la sută sunt cetăţeni letoni, ruşi, ucrainieni, români şi moldoveni.
Cozi şi bătăi
Reportajul ziarului britanic reaminteşte parcă de lumea emigraţiei anilor 1930 din Statele Unite. “De la prima geană de lumină, zeci de muncitori ies pe străzile oraşului şi aşteaptă să fie luaţi la muncă de către patronii care îi duc pe câmpurile fertile din fens unde încă muncile agricole se mai fac manual”, scrie ziarul britanic. “Se munceşte aplecat. Oamenii culeg, împachetează, spală şi sortează cartofi, mazăre şi fasole. Munca te taie la şale”, observă Daily Express. Muncitorii pe câmpuri sunt plătiţi cu salarii sub salariul minim pentru emigranţi, dar, cu toate acestea, cozile pentru a prinde un loc de muncă sunt mari şi de multe ori, oamenii se bat ca să urce în autobuz.
Sorin Niculescu, care acum s-a întors în România, mai spune: “Toţi am crezut că viaţa va fi mai bună pentru noi în Anglia şi pentru unii chiar a fost. Dar pentru majoritatea dintre noi, a fost la fel de rea ca acasă. Am venit gândindu-ne să câştigăm bani buni pentru familiile noastre şi pentru o viaţă mai bună. Adevărul este că banii au fost OK, nu atât de mulţi cum speram, dar viaţa a fost rea”. Niculescu a locuit împreună cu doi cehi într-o cameră în Spalding, Lincolnshire. Plăteau chirie £22 de fiecare pe lună, şi mâncau împreună. Fiecare reuşea să trimită acasă circa £600 pe lună.