in

Comunitatea românească ajută nevoiașii de alte naționalități

Kitchen Soup Muswell Hill, este un proiect de binefacere în cadrul căruia funcționează, de trei săptămâni și un program special de asistență pentru românii din Marea Britanie. Cei care au nevoie de ajutor pot veni, duminica, între 19.00 și 21.00, la fundația lui Martin Stone, din Muswell Hill, N10 2PT.

Acolo vor fi preluați de voluntarii de la MY Romania Group, care îi vor îndruma și vor încerca să îi pună în legătură cu agenți economici care au nevoie de personal, în cazul în care sunt în căutarea unui loc de muncă. Martin Stone, inițiatorul Kitchen Soup Muswell Hill, un program pentru persoanele nevoiașe din Londra, care funcționează de 20 de ani, a spus că a avut inițiativa unei seri românești o dată cu ridicarea restricțiilor, când se aștepta ca mulți români să vină în Marea Britanie, în căutare de muncă.



Stone a fost surprins că un singur român a venit, în prima seară a proiectului, însă este sigur că cei care vor avea nevoie de ajutor vor apela la program. În urma discuțiilor cu Maritn Stone, echipa MY Romania Group i-a sugerat mutarea locației într-o zonă populată de români. Astfel, proiectul va continua și în partea de nord vest a Londrei, la MY Romania School, în incinta Newman Chatolic College, NW10 3RN.

Acolo, organizația comunitară va oferi suport și o masă gratuită. De altfel, mâncarea va fi pentru toți cei aflați la nevoie, indiferent de naționalitate. Astfel, cei care solicită ajutor pot beneficia gratuit de sfaturi privind înscrierea la medicul de famili, înscrierea la agenții de muncă, documentele legale de ședere în UK, recunoașterea diplomelor de studii, obținerea CSCS, închirierea unei locuințe sau găsirea unui loc de muncă.

Se pun bazele unui Centru Comunitar Românesc. Paul O’Shea, director London Citizens: “Voi definiți Londra! Suntem mândri că vă avem printre noi.”

Mai mult, Martin Stone a hotărât să acorde organizației MY Romania și sediul Kitchen Soup pentru consilierea românilor. Astfel, pe lângă cele două locații, de la Mayfield School, din Dugenham, RM8 1XE și Newman Chatolic College, românii din nordul Londrei vor beneficia de un nou loc unde vor putea găsi ajutor, la fundația lui Martin Stone, din Muswell Hill, N10 2PT, în fiecare duminică, de la 19.00 la 21.00.

Martin Stone: Românii, exemplu pentru alte comunități

Ne bucurăm să vedem cum societatea britanică răspunde nevoilor comunității românești și mai ales apreciem deschiderea lor în a ne ajuta să ne integrăm. Rolul și scopul nostru este să oferim asistență tuturor celor care merită o șansă și aspiră către un trai mai bun în Marea Britanie”, a declarat Iris Radulian, coordonatorul MY Romania. „Noi am început cu un singur sediu, iar în mai puțin de un an am ajuns la trei.”

„Deoarece în zona de Nord Vest a Londrei acest proiect ar fi de folos oamenilor cu adevărat nevoiași, împreună cu Martin Stone și Daniel Coyle, directorul Newman Chatolic College, vom ajuta la crearea unei imagini pozitive a României: comunitatea noastră oferă mâncare gratuită altor nații.

De asemenea, suntem bucuroși că l-am ajutat pe primul român care a apelat la Kitchen Soup pentru care, în ai puțin de 24 de ore, am reușit să găsim un loc de muncă și cazare.”

Încă o școală MY Romania în Brent

Sunt foarte mulțmit de modul activ al comunității românești și de cât sunt de dispuși membrii ei să ajute alți români”, a declarat Martin Stone. „Cred ca este un foarte bun exemplu pentru alte comunități și sper că programul va continua. Majoritatea românilor care trăiesc în Marea Britanie sunt oameni harnici, foarte bine văzuți pentru etica lor în muncă și pentru competențele pe care le au”,  a mai spus el.

Slujbă în 24 de ore

Eugen Smântână, românul care a cerut ajutor la fundația lui Martin Stone, a fost imediat preluat de voluntarii MY Romania, care l-au ajutat să își găsească o slujbă. El a fost angajat ca electrician de unul dintre patronii români din Londra. Eugen venise de o săptămână la Londra, din Cipru, pentru a căuta ceva de muncă. Până să ajungă în Muswell Hill, el dormise într-un aeroport, de unde ziua pleca să caute de muncă. Pentru că banii îi erau drămuiți, el circula numai cu autobuzul, fiind nevoit să meargă ore în șir.

A dormit în aeroport

Eugen, 40 de ani, este din Constanța și a declarat că a venit din Cipru, unde a locuit și a lucrat în ultimii șase ani: „Nu mai era de muncă acolo, nu mai aveam bani. Am lucrat și ca muncitor necalificat, electrician, manipulant, șofer. Am venit aici acum trei săptămâni, (pe 1 ianuarie 2014 – n.red.).” Totuși, în timpul scurt pe care l-a petrecut în Londra, dormind în aeroport, Eugen a reușit să își deschidă un cont bancar și să obțină cardul CSCS pentru munca pe șantier.

A aflat de Kitchen Soup de pe Internet, pentru că avea la el un laptop, fără de care nu pleacă niciodată: „Am citit, am pus codul postal pe Transport for London, am ajuns aici la ora 18.30. M-am plimbat puțin, la șapte am intrat aici, mi s-a oferit un ceai, mi s-a spus că va participa un politician britanic și presa, apoi am fost servit cu mâncare caldă. Apoi l-am cunoscut pe Marit Stone, m-au filmat cei de la BBC, apoi, la plecare, am fost așteptat de cineva de la ambasadă și de Iris, de la MY Romania.”

„Am dat detalii despre mine, numărul de telefon și Iris a promis că mă va suna. Peste două zile am primit telefon că s-ar putea să am o slujbă. M-am prezentat acolo, patronul m-a luat în primire, i-am arătat documente, studiile pe care le am. A spus să vadă ce știu și că mă va angaja. Zilele trecute am semnat fișa de angajare. Sunt foarte mulțumit și vreau să apreciez că autoritățile române și MY Romania m-au ajutat.”

Monica Tabarac sprijină Școala Românească: “Copiii mei trebuie să îi cunoască pe Eminescu și Creangă”

Ce îi sfătuiește Eugen, după toate prin care a trecut, pe conaționalii care doresc să vină în Marea Britanie? „Să nu vină aici cu buzunarul gol, pentru că nimeni nu îi ajută nici măcar cu un bilet de autobuz. Am ținut banii în buzunar și am dormit în aeroport tocmai pentru a avea resurse să merg în stânga și în dreapta, pentru că Londra este foarte mare, faci șase ore cu autobuzele. ”

Încă cinci români au apelat la Soup Kitchen

În a treia săptămână a programului, duminică, 26 ianuarie, infuențați de exemplul lui Eugen, la Muswell Hill au mai venit încă cinci români, în căutarea unui loc de muncă și procurarea actelor necesare. MY Romania Group procesează deja aceste cazuri. Cei cinci au calificări profesionale și speră să își găsească un loc de muncă.

MY Romania Group anunță pe această cale că datorită dezvoltării tot mai rapide a proiectelor din Londra cu participarea unor organizații precum Shpresa Program, West London Refugee and Migrant Women Forum, London Citizens, Amnesty International, The Migrant Forum, are nevoie de voluntari din comunitatea românească. Oameni ce pot da o mână de ajutor la dezvoltarea proiectului Soup Kitchen în Harlesden și Barking.

Organizația oferă training gratuit celor care vor să se implice în program. Cei care doresc mai multe informații pot suna la numărul de telefon 07856 516312 – Iris.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carpatair a intrat în insolvenţă

Abuzuri fără profitori