Danny Sergiu, român stabilit în Marea Britanie, a câştigat al 4-lea trofeu din cariera sa de kickboxing.
Pe 27 octombrie el a obţinut centura de campion intercontinental la categoria mijlocie (K1 – UCP), după ce, în mai o obţinuse pe cea de campion european.
Pentru el sportul este o pasiune şi un mod de viaţă. Chiar dacă are un loc de munca normal, într-o fabrică, el reuşeşte să îşi facă timp şi pentru familie, dar şi pentru a-şi pune în practică pasiunea pentru lupte.
Ce înseamnă titlul câştigat sâmbătă?
Această luptă a fost pentru titlul intercontinental de kickboxing la categoria mijlocie în varianta UCP (Ultimate Combat Productions). Titlul intercontinental, practic este cu un pas în urma unui titlu mondial.
Iniţial, această luptă trebuia să fie o revanşă cu pakistanezul Faheem Khan, pe care l-am făcut KO în luna mai a anului curent. Din păcate, cu doar două săptămâni înainte de luptă, Khan s-a retras din cauza unei fracturi suferite la mâna stângă.
Aceasta bineînţeles a fost o minciună strategică – am aflat mai târziu de la surse sigure. Showul trebuia să continue, deci promotorul mi-a găsit un alt adversar – un irlandez din Dublin, care şi el a fost nevoit să se retragă după doar 2 zile după ce a acceptat luptă. Acesta a acuzat o entorsă la cot.
În scurt timp mi-au pus pe tava un alt adversar, un kickboxer britanic, care şi el a fost nevoit să se retragă după câteva zile după ce şi-a rupt nasul la antrenamente. Dacă al treilea nu a fost cu noroc, al patrulea m-am gândit că trebuie să fie fără “defecţiuni”.
Acesta, al patrulea, a fost un luptător profesionist de MMA galez. Acum chiar eram convins că nu se mai poate întâmpla nimic rău, dar din păcate a fost încă o zi cu ghinion, deoarece galezul şi-a scrântit glezna.
Cu doar 4 zile rămase înainte de luptă, îmi pierdusem orice speranţă, deja am început să returnez prietenilor mei banii pe biletele cumpărate. Dar am primit un telefon de la promotor şi avea veşti bune.
Mi-a găsit un al 5-lea adversar, un englez cu o vastă experienţa în kickbox şi box. Şi era chiar dintr-un oraş învecinat. După palmares şi statistici, acest britanic este cel mai experimentat dintre precedenţii adversari deci ştiam că va fi o luptă dificilă.
Într-adevăr a fost o luptă grea care s-a desfăşurat pe parcursul a 5 runde de câte 2 minute.
În primele 2 runde ne-am tatonat şi am fost cam la egalitate, iar în runda a 3-a am mărit considerabil intensitatea luptei şi am început să îl domin din ce în ce mai mult cu fiecare secundă scursă. În rundă a 4-a adversarul meu era deja destul de accidentat din cauza loviturilor de picioare încasate iar în ultima rundă doar inima de luptător l-a mai ţinut în ring.
La sfârşitul celor 5 runde, arbitrul m-a declarat câştigător cu o decizie în unanimitate din partea tuturor celor 3 judecători.
Cât te-ai antrenat pentru acest titlu şi de când îl “vânezi”?
M-am antrenat aproximativ de 5 sau chiar 6 ori pe săptămână începând din luna iulie, chiar după ziua mea (27 iunie).
3 şedinţe săptămânale de condiţie fizică şi psihică oferite de un expert din Bath. Alte 2 antrenamente au fost de kickboxing şi thaibox pe care le şi predau – şi încheiam fiecare săptămână ori cu o şedinţă de box ori sparring.
Nu pot să zic că am vânat acest titlu de mult. Totul s-a întâmplat destul de rapid, după ce am devenit campion european în luna mai, era vorba că adversarul respectiv îşi va luă revanşa pt acelaşi titlu, dar ni s-a oferit revanşa cu un premiu mai important, centura de campion intercontinental fiind “liberă”.
Ne-ai spus acum cateva luni că ai o sala de antrenamente, un club. Cum merge, reuşeşti să te întreţii doar din asta, sau e nevoie să ai şi alte activităţi?
Da, încă mai am sala. Am un curs în Westbury în fiecare marţi şi un curs în Bath în fiecare miercuri. Din păcate niciodată nu merg amândouă bine în acelaşi timp. Am deja 4 români care vin la sala dar doar 2 dintre ei se ţin şi îşi dau interesul cu adevărat, ceilalţi sunt doar trecători că mulţi alţii.
Din păcate nu reuşesc să mă întreţin doar din kickbox, nici vorbă. Clubul meu face parte doar din domeniul hobby. Puţină lume se ţine. Sunt zeci de elevi care vin şi pleacă. Multă lume nu este făcută pt aşa un sport şi este păcat, pentru că nu ştiu ei câte benificii fizice şi psihice pot câştiga practicându-l.
Ce să zic, nu are rost să mă plâng, fac cât pot şi din puţinul pe care îl am, reuşesc să organizez examene pentru grade şi centuri, îi duc pe elevi la intercluburi şi la evenimente sportive, le ofer echipamente peronalizate etc. Fac exact ceea ce face oricare alt club şi mă mândresc cu toate aceste realizări.
Revenind la întrebare, răspunsul este nu, din păcate nu reuşesc să mă întreţin pe mine şi pe familia mea doar din club, am şi un job full time într-o fabrică.
Acum că ai luat titlul acesta, ce planur de viitor ai, care e următorul titlu pe care ţi-l doreşti?
În 18 noiembrie îi duc pe elevi la un interclub de kickbox, unde vor şi participa. În 1 decembrie din câte ştiu voi avea un meci de întreţinere în Bristol. Şi cam atât pe anul acesta cu luptele. Poate voi arbitra câteva gale (pentru că sunt calificat şi că arbitru şi judecător de arte marţiale).
Cel mai probabil voi încerca să obţin câteva sponsorizări pentru mine şi pentru club. La anul voi fi dispus să îmi apar oricare dintre cele 4 titluri pe care le deţin, iar după acele eventuale lupte sau chiar şi înainte, sunt sigur că voi fi invitat să lupt pentru un titlu mondial. Asta va necesita pregătire maximă şi sper nişte sponsori pt că la acest nivel antrenorii sunt din ce în ce mai scumpi şi cerinţele sunt foarte mari.
Ai prieteni români în zona, ei vin la sala ta? Te intelgi bine cu ei?
Cum am menţionat mai devreme, am 4 elevi români deocamdată. Am mai avut vreo 2 sau 3 care au fost doar de câteva ori după care au renunţat. Elevul numărul unu este Claudiu Cosma, o mare speranta as spune. Eu sunt dispus să călătoresc la Londra sau să organizez aici ceva antrenamente sau seminare pt românii care doresc să participe, să înveţe şi să se ne imprietenim. Sunt deschis la orice colaborari.
Ţi-ai dori o cariera în MMA?
Din câte observ, mai devreme sau mai târziu toţi kickboxerii buni o iau pe calea MMA-ului. Sincer să fiu în MMA se învârt cei mai mulţi bani. Nu vreau să spun nici nu nici da. Poate voi încerca şi MMA-ul cândva.
Înainte să îmi deschid clubul, mă antrenam într-un club de MMA şi am învăţat anumite tehnici şi prize la sol. De asemenea cunosc mulţi luptători de MMA, unii dintre ei destul de celebri şi aş putea să îi rog să mă înveţe.
Poţi da câteva sfaturi românilor care visează să lupte?
Da – orice este posibil. Dacă îşi doresc cu adevărat vor reuşi. Să nu se grăbească, pentru că graba strica treaba. Şi eu am început de la zero aici şi luptam pe gratis, după care am început să primesc bani pentru transport, după care chiar şi bani ca să lupt. Eu oricum fac acest sport de plăcere şi văd banii doar ca un bonus, nu ca o necesitate. Acum deja am ajuns la un nivel la care necesit bani pentru că antrenorii sunt foarte scumpi şi nu îmi permit să îi mai plătesc pe toţi.
Un mesaj pentru români?
Trageţi tare, toţi pleacă de jos şi se ridică încet încet – să nu va grăbiţi şi mai ales să nu o luaţi pe căi greşite. Mereu există o cale de a rezolva orice problemă. Aici mă refer şi la obţinerea actelor şi la toate problemele romanilor în general. Eu am venit aici doar cu paşaportul românesc şi în 3 ani, de unul singur am obţinut yellow card, blue card, NI number, fel şi fel de calificări, diplome de la colegiu etc. Insistaţi dragilor – şi ajutaţi-va fraţii români!
Pe 27 mai Danny Sergiu a câştigat titlul grupei super-semimijlocie la Campionatul European de K1 organizat la Exeter, după ce mai câştigase două trofee în Marea Britanie la kickboxing, Southern Area Champ şi English Champion.
Practică artele marţiale de la 16 ani. Este originar din Timişoara şi a ajuns în Anglia în urmă cu 4 ani. În urmă cu doi ani, Danny şi-a deschis şi o sală de antrenamente în Bath – Collision Fight Academy, unde este şi instructor.
Marele său vis este acela de a deveni campion mondial şi de a organiza o gală şi în România.
