Prezenţa la vot în diaspora a fost, la ultimul referendum, extrem de scăzută raportat la numărul celor care trăiesc în afara ţării.
Dacă ar fi să ne luăm după datele oficiale, care spun că în UK trăiesc în jur de 100.000 de români, prezenţa la vot la referendumul din iulie pentru demiterea lui Traian Basescu a fost de sub 5% (în jur de 4300 persoane).
Dacă luăm în calcul estimarea mai apropiată de adevăr, adică în jur de 300.000, procentul scade drastic, ajungând între 1 şi 2% prezenţă la vot.
Românii din Marea Britanite nu par interesaţi de viaţa politică din România, iar puţinii care vorbesc totuşi despre politică o fac pentru că sunt membri de partid sau au convingeri puternice născute în perioada în care au părăsit ţara. Promisiunile electorale par, pentru ei, la fel ca cele din România – “ca să fie”.
Forumurile româneşti şi grupurile de Facebook ale românilor din Anglia se preocupă mai mult de problemele zilnice şi de sărbătorile religioase decât de politică, semn că nici candidaţii nu au investit în campanii online sau nu au reuşit sa câştige inimile “diasporenilor”. Comparat cu campania din iulie, pentru demiterea preşedintelui, actuala campanie electorală pare că lipseşte cu desăvârşire în Marea Britanie.
Am încercat să aflăm dacă românii din UK sunt informaţi, dacă ştiu care sunt oamenii care îi vor reprezenta în Parlamentul României şi dacă au preferinţe pentru unul sau altul. Majoritatea au refuzat să discute subiectul, dar am reuşit să obţinem câteva declaraţii ale unor oameni neafiliaţi politic despre candidaţi şi campania electorală:
Liviu Istrate, programator, Manchaster:
Dar noi de ce mai votăm? În afară de câteva filmulete amuzante de pe internet cu ceva candidaţi care s-au făcut de râs, nu am avut nici un contact cu campanie electorală. M-am săturat de mizeria din România şi de minciunile politicienilor. Dacă plecam din România de plăcere, în excursie, era altceva, dar am plecat inclusiv din cauza lor.
Dacă merge vreun prieten să voteze poate merg şi eu, altfel nu. O să votez cel mai amărât partid, unul de care nu am auzit niciodată, doar că să îi încurc.
Nicusor Olteanu, taximetrist în Londra:
Pentru mine cuvântul politician e echivalent cu hoţ. Era acum câţiva ani un candidat, trăia cu maică-să în casa şi ar fi vrut să ajungă preşedinte – până şi el am auzit că s-a dat cu Ponta, deci ajung la concluzia că oricine se băgă în politică se duce ori de partea lui Basescu ori de partea lui Ponta, nu există oameni cu coloană vertebrală care să gândească pentru ei sau pentru ţară.
Candidaţii pentru diaspora? Ce să-mi facă? Să mă ajute cum? Au ei vreo putere aici în Anglia? Nici nu-i băgă în seamă Cameron, eventual ar putea merge la vreun primar de provincie să discute aşa… în general despre viaţă. Decât să merg să votez, mai bine mă duc la pescuit, e mai palpitant.
Mi-aş dori că măcar unul din candidaţi să realizeze că cea mai mare problemă a românilor este imaginea creată de infractori şi să vină cu o soluţie realistă pentru adunarea lor de prin Europa. Cei care murdăresc imaginea României şi a românilor ar trebui acuzaţi de subminarea intereselor ţării, de înaltă trădare etc. Un candidat cu un plan de acţiune anti-infractori m-ar convinge să renunţ la pescuit şi să mă duc să votez.
Doina M. – asistent medical, Glasgow:
Părinţii mei sunt din cel mai sărac sat din judeţul Buzău. Oricât de săraci sunt oamenii acolo, când trebuie să voteze, e sărbătoare. Se îmbrăcă frumos şi merg la vot. Cred că le place senzaţia că pot schimba ceva, că au libertatea de a alege. Eu îi consider naivi, pentru că în România nu se poate schimba nimic. Ar fi o variantă, dacă ar dispărea brusc toţi politicienii şi ar angaja cineva oameni pe bază de competente, atunci abia poate s-ar schimba lucrurile.
Senatorii şi deputaţii de diaspora sunt, din punctul meu de vedere, complet inutili. Cheltuie banii românilor degeaba, pentru că nimeni nu poate îmbunătăţi viaţa românilor din străinătate. N-au nici o putere în Anglia de exemplu şi chiar dacă ar avea, nu cred că ar mişca un deget pentru noi.
Daniela Tarcatu, Londra:
Noi nici nu ar trebui să votăm, de noi îşi aduc aminte doar când au nevoie de ceva? Singurele lucruri pe care le-a făcut conducerea României pentru mine le pot numără pe degete: mi-a oferit o şcoală unde să învăţ, dreptul de a circula liberă prin UE şi probabil o alocaţie când eram mică.
Eu cred că nici nu a făcut campanie vreun partid în Anglia, ar fi şi culmea, după ce ne-au convins să plecăm, acum să ne ceară să-i votăm. Păi nici aici nu scăpăm de ei?
Razvan Neacsu, şofer în Londra:
M-am interesat care sunt promisiunile celor din USL şi cele de la ARD pentru că vreau să merg să votez. Nu mă interesează cine sunt persoanele ci mă interesează ce planuri au. N-avem cum să ştim viitorul, deci nu ştim dacă se vor tine de treaba.
Am reţinut că cei de la USL vor să reducă taxele consulare şi să acorde ceva facilităţi românilor care se întorc în România – nişte abureli mai exact. Singurul lucru bun de la ei ar fi că vor să aducă ceva specialişti din străinătate să ajute la condusul ţării. Dacă s-ar întâmpla, ar putea să profite Romania, dar pe noi ne afectează prea puţin, noi am plecat deja.
De la Brînză am reţinut că vrea eliminarea restricţiilor – lucru care nu depinde de el, deci e o promisiune “că să fie”. Mai vrea un minister al românilor din străinătate. Nu ştiu cât de realizabil e, cred că e doar o altă promisiune făcută că să fie, cu toate că ideea nu e rea deloc.