in

Florin Călinescu va fi pe buletinul de vot la europarlamentare, din partea unui partid din Diaspora

Partidul Diaspora Unită, din partea căruia candidează la europarlamentare, primul pe listă, Florin Călinescu, se va afla pe buletinul de vot la alegerile din 9 iunie. Tribunalul Bucureşti şi, ulterior, Curtea de Apel Bucureşti au admis candidaturile propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Florin Călinescu – Diaspora Unită, pe buletinul de vot la europarlamentare

“Respinge excepţia inadmisibilităţii apelului ca neîntemeiată. Respinge apelul ca nefondat. Definitivă” – este soluţia dată de Curtea de Apel Bucureşti. Anterior, Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia PDU şi a anulat o decizie a Biroului Electoral Central care respingea candidaturile propuse de formaţiunea politică, informează Agerpres.

“Votul este cel mai puternic instrument pe care îl ai pentru a-ţi exprima opiniile şi valorile. Ieşi la vot şi foloseşte-l cu înţelepciune” – scrie Florin Călinescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Candidatul prezintă şi câteva repere din programul cu care partidul din partea căruia candidează se prezintă în alegerile europarlamentare din iunie: egalitate europeană, protecţia drepturilor cetăţenilor români, libertate de mişcare, siguranţa şoferilor şi transportatorilor, protecţia muncitorilor români în străinătate şi în România, protecţia mediului, energie şi justiţie independente, produse româneşti şi turism, diaspora acasă, valorificarea resurselor româneşti şi sănătate şi educaţie la standarde europene.

Informații generale despre alegerile pentru Parlamentul European

Partidul Diaspora Unita (PDU) din partea căruia candidează Florin Călinescu a fost fondat la data de 10.08.2020 în urma dorinței mai multor membri ai grupului civic Diaspora Europeană, organizatorii protestului „Diaspora vine la București” din 10-11 August 2018. PDU se definește, pe pagina proprie, ca „un partid de centru-dreapta, pro European, pro NATO, care susține lupta anticorupție și promovarea persoanelor în funcții decizionale pe baza aptitudinilor profesionale.”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]

Alegeri Parlamentare Europene

Informații generale despre alegerile pentru Parlamentul European

alimente scumpiri

Prețul alimentelor ar putea crește cu 60%, noile controale post-Brexit aduc majorări uriașe