Menu
in

„Haideți să discutăm despre sănătate”. Eveniment IMPORTANT pentru românii din Londra

Consiliul Barnet și Banca de alimente românească din Burnt Oak invită românii din Londra, în special cei din zona Barnet, la un eveniment pe subiecte de sănătate.

Astfel, joi, 16 septembrie, la Banca Românească de Alimente, situată pe Methuen Road, Burnt Oak, HA8 6EZ, va avea loc evenimentul „Cum vă simțiți”. În cadrul acestuia, românii vor avea ocazia să stea de vorbă cu mai mulți specialiști în sănătate din Barnet.

„Ideea este aceea de a înțelege cum se simt oamenii în timpul pandemiei, din punct de vedere a sănătății lor, nu doar din punct de vedere al COVID-19”, ne-a declarat Anca Coman, reprezentant al Consiliului Barnet.

La eveniment va fi prezent un medic de familie care va vorbi despre cancerul la sân, alcool, fumat, probleme de sănătate mentală, cum se pot înregistra oamenii la un cabinet medical și cum pot accesa serviciile medicale.

Gabriel Cotabiță cântă pentru prima dată pentru românii din Londra. Marile hituri ale artistului vor răsuna live, în două spectacole UNICE

„Este o problemă destul de mare în comunitate”, a mai spus Anca Coman. Apoi, directorul de sănătate publică de la consiliul Barnet va vorbi despre testarea COVID care continuă și despre vaccinuri.

Pentru că pandemia a avut un impact și asupra problemelor financiare ale oamenilor, un reprezentant Citizens Advice va vorbi despre cum serviciile gratuite îi pot ajuta pe oameni în probleme financiare dificile.

Oamenii vor fi sfătuiți ce să facă în cazul în care sunt evacuați din case, își pierd locul de muncă, nu au suficienți bani, vor să înceapă un alt loc de muncă și nu știu cum să facă acest lucru.

Evenimentul este gratuit și va fi tradus în limba română. De asemenea, vor fi mici pachete de mâncare și vor exista teste rapide gratuite pe care oamenii le vor putea lua acasă.

Mai trebuie spus că oamenii vor avea ocazia să pună întrebări specialiștilor după fiecare secțiune.

Banca Românească de Alimente este un proiect al Romanian Culture and Charity Together.

(Mircea Maer – London Office)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version