Cristina Grancea și fratele său, Silviu, au plect din România și au reușit să facă o afacere în Marea Britanie într-un domeniu în care nu ar fi reușit în veci în România.
Cei doi au o firmă de asistență socială și se ocupă de îngrijirea la domiciliu a bătrânilor.
Cristina Grancea a urmat cursurile Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Babeş Bolyai şi chiar a muncit în domeniu, la un ONG din Germania, ca asistent social la secţia de Psihiatrie a spitalului Orăşenesc din Beclean, scrie Adevărul.
În 2007, bistriţeanca a plecat în Marea Britanie, spune ea, sătulă de corupția, nepotismele şi pilele din sistem.
„M-a determinat să plec din România faptul că nu am găsit de muncă în domeniul meu, ca asistent social. Am dat de mai multe persoane care ocupau posturi de asistent social, dar nu aveau calificare de specialitate şi care au obţinut posturile prin pile şi cunoştinţe. Pe mine asta mă dezgustă cel mai tare în România, corupţia şi nepotismul. Am plecat undeva unde cunoştinţele şi calificarea mea sunt recunoscute şi apreciate şi unde există oportunităţi pentru tineri”, a declarat ea pentru Adevărul.
A obținut apoi un post de asistent social la Kent County Council, la Direcţia de Protecţie a Copilului.
În 2011, i s-a alăturat şi fratele său, Silviu, care muncise şi el ca asistent medical la centrul de recuperare din Beclean, dar şi în Irak, ca angajat al Armatei Române, şi în Portugalia. Ajuns în Marea Britanie, Silviu a îngrijit bătrâni în azile.
Din 2015, cei doi au înființat o firmă care se ocupă de îngrijirea la domiciliu a bătrânilor.
„Este foarte uşor să deschizi o societate cu răspundere limitată în Marea Britanie, se face totul online şi durează 15 minute”, spune Cristina.
Aceasta recunoaşte că obţinerea licenţei de funcţionare de la Care Quality Commision a durat ceva mai mult, incluzând o scrisoare destul de complexă şi o intervievare din partea unei inspectoare a comisiei.
„A fost foarte greu la început, foarte multă muncă pe aproape nimic, dar am continuat să angajăm asistenţi şi să luăm clienţi în ritm constant, cu speranţa că vor apărea şi satisfacţiile masteriale într-o zi. A durat aproximativ doi ani până când am început să vedem şi ceva profit, foarte modest pentru început, pentru că am investit mereu în maşini, asigurări, uniforme, noi angajaţi şi multe altele. De îmbogăţit nu ne-am îmbogăţit şi nu ne aşteptăm să se întâmple lucru ăsta, avem un trai bun, dar nu ne scăldăm în bani cum poate îşi imaginează unii”, a completat bistriţeanca.
Bistriţeanca spune că nu a avut de suferit pentru faptul că este româncă. Mai mult, asistenţii români sunt căutaţi în Marea Britanie, fiind consideraţi mai de încredere şi mai harnici decât cei englezi. Singurul lucru care i s-a reproşat a fost nivelul de cunoaştere a limbii engleze a unor asistenţi, uneori comunicarea fiind dificilă.
Întrebată dacă este tentată să aducă acest business şi în ţara natală, Cristina nu este sigură că acest model ar putea fi aplicat şi în România: „Sincer nu consider că acest model ar putea fi aplicat în România, din mai multe motive: nu există legislaţia care să reglementeze acest tip de servicii, nu sunt fonduri şi să nu uităm corupţia. Dacă vrei să faci ceva în România trebuie să dai „dreptul” întâi pentru a ţi se permite să construieşti un business, altfel te lupţi cu morile de vânt”.
Alungați de corupție: Zeci de mii de medici și cercetători au plecat în străinătate