in

Ministrul pentru Afaceri Europene: „Noi garantam că pe teritoriul României cetățenii britanici își vor păstra drepturile”

Românii din Marea Britanie ar trebui să stea liniștiți în privința Brexit. Cel puțin asta le transmit autoritățile de la București care spun că lucrează, alături de partenerii europeni, la un tratat cu Marea Britanie care nu va discrimina niciun stat al Uniunii Europene.

Românii vor avea aceleași drepturi cu francezii sau germanii care locuiesc în Regatul Unit, însă doar în cazul în care negocierile se vor încheia cu un tratat. O altă variantă ar duce la probleme pe care nimeni nu le poate anticipa. Sunt câteva dintre problemele discutate la întâlnirea pe care mai mulți oficiali români și britanici au avut-o cu românii din Brent.



La sediul Centrului Civic din Brent a avut loc, vineri, 3 noiembrie, o întâlnire în cadrul căreia românii au obținut noi informații cu privire la mult-discutatul subiect al Brexit. Întâlnirea s-a desfășurat cu cinci zile înainte de runda a șasea de negocieri dintre UE și Marea Britanie, de la Bruxelles.

La discuții au fost prezenți ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, ministrul secretar de stat pentru Afaceri Europene din MAE, Victor Negrescu și ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Ministrul Afacerilor Europene a prezentat procesul Brexit și ceea ce se întâmplă pe parcursul lui. „Românii din Marea Britanie ne-au spus despre așteptările lor privind negocierile din cadrul Brexit. Au fost discuții interactive, iar participanții au raportat informații care arată preocuparea comunității privind Brexit-ul. De asemenea, trebuie să spun că vocea românilor de aici este bine auzită în cadrul procesului de negocieri”, a declarat Negrescu.

Ce se întâmplă de acum înainte în ceea ce privește Brexit-ul?

Victor Negrescu: «România a realizat în ultimele luni mai multe rapoarte privind situația actuală, practic am studiat fiecare scenariu posibil, atât variantele optimiste cât și cele mai puțin optimiste, și vreau să spun că suntem pregătiți pentru a înfrunta această situație. Evident, aceste documente nu pot fi elaborate fără ajutorul românilor din Marea Britanie, avem nevoie să ne comunice situațiile care trebuie puse pe tapet atunci când se discută despre Brexit.

Și mă refer aici la chestiuni punctuale: cum se obține dreptul de reședință, care va fi situația diplomelor obținute în centre de învățământ din afara Marei Britanii, ce se va întâmpla cu accesul pe piața muncii.

Suplimentar, am lansat o campanie privind această situație, avem și un spot care este disponibil on line, unde se află mai multe detalii. Punem la dispoziția cetățenilor un mail unde pot solicita toate informațiile de care au nevoie sau pot să ne transmită anumite situații legate de Brexit: [email protected]

Ca român care a locuit mult timp în afara țării, cred că este nevoie ca diaspora să simtă că suntem acolo pentru a-i asculta și pentru a-i sprijini, răspunzându-le la doleanțele lor.»

Cum credeți că se poate ieși din acest impas al negocierilor de la Bruxelles?

«Rundele de negocieri de până acum au adus multe realizări, dar este nevoie de mai mult dialog pentru a reuși să atingem anumite obiective. Am făcut apel către partea britanică de a ne da garanții în ceea ce privesc promisiunile făcute, am subliniat necesitatea ca cetățenii europeni, în speță cei români, să aibă aceleași drepturi și după Brexit.

Autoritățile de la Londra trebuie să înțeleagă că europenii au o participare activă și foarte importantă la dezvoltarea social-economică a Marii Britanii. Noi garantam că pe teritoriul României cetățenii britanici își vor păstra drepturile, de aceea ne dorim ca să obținem garanții că același lucru se va întâmpla și cu comunitatea de români din regat.»

Există vreun risc ca românii din Marea Britanie să nu beneficieze de aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni europeni?

«Așa cum am mai spus, România a primit asigurări că tot ce vor obține celelalte state europene va fi garantat și pentru cetățenii români, fără nicio diferență. Cel mai grav lucru ar fi ca negocierile să ajungă într-un punct critic în care să nu fie prezentate niciun fel de garanții de către Guvernul britanic, iar acest lucru va avea un puternic impact asupra tuturor cetățenilor europeni. De aceea, avem nevoie de comunitatea română, ca aceasta să se facă auzită, iar parlamentarii din zona lor să îi ia în considerație în momente decizionale. Sperăm că până la finalul lunii decembrie autoritățile britanice vor oferi garanțiile cerute în procesul de negociere și astfel să se poată trece la cel de al doilea nivel.»

Nimeni nu-și dorește un astfel de scenariu, totuși ce se va întâmpla în cazul în care negocierile eșuează?

«România ia în calcul și acest posibil scenariu, pentru că trebuie să fim precauți pentru a putea ca în acest nefericit caz să acordăm toată atenția cetățenilor noștri. Dacă acordul nu va fi finalizat, atunci britanicii practic vor suspenda negocierile, iar situația cetățenilor englezi rezidenți în statele uniunii Europene va suferi schimbări majore. Evident riscurile sunt mari, iar situația este cât se poate de incertă, dar am venit aici pentru a transmite comunității române din Marea Britanie că este impetuos necesar să se facă auzită.»

Mircea Maer

Brexit. Ministrul Diasporei, întâlnire cu negociatorul șef Michael Barnier

VIDEO – MAE a lansat un clip despre Brexit. „Statul român este pregătit să facă față oricărei situații”

Uniunea Europeană verifică dacă Marea Britanie restrânge drepturile cetățenilor europeni

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sfaturi pentru românii care vin în UK: „Nu lucra la români. Marea majoritate angajează la negru, dau țeapă la bani”

Atac rasist INTOLERABIL la adresa românilor: „Țigan român nenorocit! Cu siguranță că o rudă de-a ta împuțită stă în Irlanda de Nord!”