in

O româncă revoluţionează lumea stomatologică din Marea Britanie

Cristina Săbău, o româncă de 35 de ani, stabilită de zece ani la Londra, a câştigat împreună cu compania ei, Chiral Systems, premiul pentru Inovaţie 2015, la decernarea prestigioaselor premii ale Industriei Dentare din Marea Britanie.

 

Firma din centrul Londrei, la care Cristina este partener şi director general, dezvoltă şi comercializează soluţii software pentru industria dentară.

De când conduce firma, Cristina a reuşit cu resurse umane şi financiare destul de modeste să creeze un produs  şi un brand mult mai bun decât produsele CRM existente pe piaţa din Marea Britanie, se arată într-un comunicat de presă.

Cu toate că firmele direct competitoare sunt deţinute de companii Fortune 500(R) cu resurse  de dezvoltare şi comercializare de milioane de lire, sistemul de soft al Cristinei a reuşit să le întreacă.

Juriul format din dentiști, academicieni de talie internaţională şi alte personalităţi marcante din industria dentară britanică, a evaluat şi analizat realizările profesioniştilor participanţi, atât în mod individual, cât pe echipe şi companii. Aceste premii au fost acordate profesioniştilor şi firmelor care au dezvoltat produse şi servicii de cel mai înalt nivel, devenind astfel exemple de urmat şi sursa de inspiraţie miilor de profesionişti din industrie.

În ceea ce priveşte alegerea firmei câştigătoare din categoria Inovaţia Anului, David Houston, preşedintele juriului, a explicat : „Chiral Systems a prezentat documente şi  şi materiale care au evidenţiat o strategie de marketing puternică, inovaţie în gândire, producţie, cât şi testimoniale clienţi impresionante.”



„Suntem onoraţi că am câştigat acest premiu prestigios, acordat de către experţii cei mai de seamă din industrie. Acest premiu ne va ajuta în creşterea vizibilităţii brandului nostru în lumea medicală, cât şi în adoptarea mai  rapidă a acestei tehnologii, care optimizează procese de lucru medicale şi administrative, în vederea unei mai bune asistente medicale, atât pentru pacienţi, cât şi pentru dentişti. Moto-ul nostru este şi va rămâne : Noi inovăm, nu imităm”, a continuat Cristina .

Inovaţia este sângele unei firme şi dacă luăm în considerare situaţia economică incertă din următorii ani, cu din ce în ce mai multe cerinţe şi exigente din partea pacienţilor şi regulatorilor, acum, mai mult decât oricând este necesară inovaţia în domeniul softului medical”, a mai adăugat ea.

Chiral Systems urmează să lanseze anul acesta o altă aplicaţie inovatoare, o platformă de comunicare  directă şi integrată între sisteme de radiografie digitală şi CRM, care pot fi utilizate atât pe platforme Mac cât şi Windows.

„E ca un vis devenit realitate. De trei ani lucrez pe această idee şi  abia acum am reuşit să facem aceasta platformă posibilă. Acum speram  doar, că dentiştii să aprecieze această idee revoluţionară, care le va da posibilitatea să utilizeze în cabinete atât platorme PC cât şi Mac”, a mai declarat directoarea Chiral Systems.

Cristina, născută şi crescută în Pustiana, un sătuc din județul Bacău, este absolventă a Colegiului Economic Ion Ghica Bacău, secţia informatică şi a facultăţii de litere, secţia Limba şi Literatura Engleză din cadrul Universităţii din Bucureşti. După absolvire, ea a urmat diverse cursuri de managementul afacerilor, marketing şi stomatologie în Marea Britanie.

 

De asemenea, mai participă și la târguri şi conferinţe de specialitate, atât ca invitat cât şi că speaker. Cristina spune că speră ca într-o bună zi să poată deschidă o şcoală pentru copiii orfani şi defavorizaţi care nu au acces la educaţie, cât şi să faciliteze introducerea tehnologiilor moderne ale firmei sale, în spitale, şcoli şi clinici din România.

Florin Gardoș, fotbalist în Premier League: „Să fim mândri că suntem români”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prețul caselor din Marea Britanie, în scădere! O consecință a Brexit

Cameron face declarații uluitoare: Europa, în pericol de RĂZBOI!