Voturile românilor din Marea Britanie pot face diferența la marea finală a Eurovision 2014 ce are loc sâmbătă, 10 mai. Paula Seling și Ovi, reprezentanții României, au ajuns în finală, în urma voturilor telespectatorilor care au urmărit joi, 8 mai, cea de-a doua semifinală a concursului ce se desfășoară la Copenhaga, în Danemarca.
Cei doi artiști români au intrat în competiție cu melodia Miracle, compusă de Ovi, fiind pentru a doua oară când duetul luptă pentru România la Eurovision. În anul 2010, Paula și Ovi au urcat pe podium, fiind câștigătorii locului III. Sâmbătă seara, echipa României are din nou nevoie de voturile noastre, ale românilor din toate colțurile lumii.
Unul dintre cei mai înfocați susținători ai României la Eurovision 2014 este omul de afaceri George Bețianu, patronul fabricii de mezeluri românești din Londra, Maestro. El a început să îi promoveze pe cei doi în urmă cu o lună, împânzind Londra cu sute de afișe cu Paula și Ovi pe care le-a plasat pe geamurile taxiurilor și ambulanțelor pe care le deține.
Mai mult, a aranjat ca imaginea interpreților să apară și în cluburile și bisericile românești din capitala Marii Britanii.
Pe 8 mai, când Paula și Ovi au intrat în concurs, în cea de-a doua semifinală a Eurovision, zeci de persoane s-au strâns la fabrica de mezeluri a lui George Bețianu pentru a susține România. Nu au lipsit micii românești de la Maestro și nici gustoasele sărmăluțe, pentru celebrarea evenimentului.
Bețianu a spus că el are încredere că melodia Miracle va câștiga Eurovisionul. Împreună cu invitații săi, omul de afaceri a votat pentru România, iar toți au izbucnit în urale, inclusiv britanicii, atunci când prezentatorii au anunțat că țara noastră este în finală.
Ovi, care este și compozitorul piesei ce va reprezenta România, a hotărât să cânte tot cu Paula Seling pentru că „există o zicală în limba engleză: «never change a winning team» (să nu schimbi niciodată o echipă învingătoare).
„Împreună am reuşit să aducem acel loc III în 2010 şi tot împreună credem că am putea chiar să ne autodepăşim în 2014. În plus, există o chimie muzicală între noi doi pe scenă care transmite siguranţă vocală, profesionalism şi chiar simpatie. Toate astea fac ca noi să fim un duet puternic şi de ce nu într-o competiţie, doi concurenţi redutabili în lupta cu oricine”, a declarat el înainte de concurs.
„Miracle este o piesă ce are sclipirea pe care o căutam. Este o mixtură potrivită între originalitate şi sound actual, fresh. Piesa are mister, profunzime, contraste – sensibilitate dar şi forţă, are «duelul» vocal şi pianistic pe care l-am cuprins şi în «Playing with fire». Dar de data aceasta explorăm alte valente ale vocilor noastre.”
„Este mai mult decât o piesă, este un mod de viaţă, este un concept. Invitam pe toţi cei care cred în miracole, să ne fie alături, să participe activ la promovarea acestui concept pe care chiar fanii noştri l-au denumit «TeamMiracle». Fii parte din «TeamMiracle» şi împreună putem să facem un miracol pentru România”, ne îndeamnă Paula Seling. Pentru asta, trebuie să votați, sâmbătă, 10 mai, la finala Eurovision ce va fi transmisă, în Marea Britanie, de postul de televiziune BBC3.