in

Permisele auto românești, recunoscute pe Insula Jersey



Ambasada României de la Londra a anunțat că din această lună cetățenii români rezidenți în Insula Jersey vor putea să își preschimbe permisele auto românești, ca urmare a unor acorduri de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.

Insula Jersey este o dependență a coroanei britanice, situată în largul coastei Normandiei, în Canalul Mânecii. Insula nu face parte din Marea Britanie și nici din Uniunea Europeană.

Comunicat de presă:

„Ca urmare a demersurilor susţinute şi a discuţiilor purtate ȋn ultimele luni de cǎtre Ambasada României la Londra şi Ministerul Român al Afacerilor Interne, prin ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei României, cu autoritǎţile din insula Jersey pe tema recunoaşterii permisului de conducere românesc, Ministerul Transporturilor din Jersey a confirmat cǎ ȋncepând cu data de 18.08.2014,  România a fost inclusǎ ȋn lista jurisdicţiilor cu care Jersey are acorduri pentru recunoaşterea reciprocǎ a permiselor de conducere.

Ca atare, ȋncepând cu data de 18.08.2014, posesorii de permise de conducere româneşti care primesc statutul de rezident sau sunt deja rezidenţi ȋn Jersey, pot sǎ işi preschimbe permisele de conducere eliberate ȋn România cu permise locale, corespunzǎtor categoriei pentru care sunt valabile.

Acordul dintre Ministerul Român al Afacerilor Interne şi Departamentul de Transport şi Servicii Tehnice din Insula Jersey privind recunoaşterea reciprocǎa permiselor de conducere, semnat de cǎtre Viceprim Ministru şi Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, va fi prezentat Ministrului pentru Relaţii Externe din Jersey, Sir Philip Bailhache, de cǎtre Ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, cu ocazia vizitei pe care o va efectua ȋn insula Jersey ȋn perioada 8-9 septembrie a.c.

Acordul se ȋnscrie ȋn cadrul cooperǎrii pe care autoritǎţile române şi Ambasada României la Londra o dezvoltǎ cu entitǎţi şi autoritǎţi locale din Marea Britanie, ȋn beneficiul cetǎţenilor români care locuiesc ȋn aceastǎ ţarǎ.”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Adio cozi la consulate? MAE promite informatizarea serviciilor consulare

Alexandru Giboi, director Agerpres: „Presa română din diaspora trebuie să fie parte a proiectului de promovare a României”