Menu
in

Prințul Charles participă la slujba religioasă ortodoxă oficiată la biserica românească din centrul Londrei

Prințul Charles participă joi, 14 februarie, la slujba religioasă ortodoxă pentru aproximativ 200 de cetățeni români care trăiesc și muncesc în Marea Britanie.

Serviciul religios, care sărbătorește viața comunității românești din Marea Britanie, are loc la Biserica St. Dustan in the West, care își împarte sediul cu Biserica Ortodoxă Română încă din 1964 și are rolul de centru comunitar.

Pe parcursul evenimentului, Prințul de Wales se va întâlni cu Înalt preasfințitul Iosif Pop, Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, și cu Părintele Silviu Pufulete, preotul paroh al bisericii.

Corul Asociației Prietenii Muntelui Athos, al cărei patron este moștenitorul tronului Marii Britanii, va interpreta muzică bizantină, pe durata serviciului religios. Ulterior slujbei, prințul va aprinde o lumânare și se va întâlni cu câțiva membri ai congregației.

În ultimele două decenii, Prințul Charles a sprijinit o varietate de organizații de caritate în România, iar acum patru ani a înființat propria fundație caritabilă, Fundația Prințului de Wales România (PWFR), care își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării rurale, venind în sprijinul micilor fermieri și al bio-diversității.

Fundația sa are sediul într-o casă din Viscri, județul Brașov, construită în anul 1700. Aici, la un moment dat, s-a întâlnit cu Ivan Patzaichin, fostul canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint. Anul trecut, în septembrie, Prințul Charles a dat bani pentru salvarea unei biserici de lemn din Sălaj.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version