Constantin Dobîrcianu (43 de ani), originar din Huşi (jud. Vaslui) a venit în 2005 în Anglia. După un an de zile în care a muncit în catering a decis că este vemea să îşi încerce norocul. Şi-a vândut apartamentul din România, a luat bani din bancă şi a deschis o cafenea în Londra, “Constantin Delicatessen”. Constantin deţine acum o “afacere de familie”, cum o numeşte el. Şi asta pentru că alături îi este soţia, cea care nu a ezitat nicio clipă în momentul în care Constantin a decis că este momentul să plece definitiv din Huşi.
“Totul e ploconeală în ţară, fără pile n-ai şanse”
Domnule Constantin Dobîrceanu, apuneţi cu toată convingerea că aţi plecat definitiv din România. De ce definitiv?
«Din cauza sistemului am plecat definitiv din România. Sunt sigur că nimic nu ne va mai face să ne întoarcem în ţară. Am avut o speranţă la Revoluţie. Am crezut că se va schimba ceva, dar m-am înşelat. Să fiu sincer am vrut să plec din România încă din 1988, dar din cauza unor probleme personale am amânat plecarea. Atunci eram decis să plec în Australia. Apoi a venit Revoluţia şi am mai stat să văd ce se mai întâmplă. Am lucrat în administraţie din 1990 până în 2004. În paralel am muncit şi în catering în Huşi. Ce pot să vă spun? Totul e ploconeală în ţară. Dacă nu ai o pilă nu ai nicio şansă. Trebuie să cunoşti pe cineva peste tot dacă vrei să îţi rezolvi problemele. Soţia mea a lucrat ca asistentă la chirurgie, vă daţi seama ce greu a fost şi pentru ea. Prin urmare am avut toate motivele să venim aici şi să fim siguri că aici vom rămâne deinitiv.»
De ce “Constantin Delicatessen” şi nu alt nume?
«Am vrut să alegem pentru cafenea un nume care să fie uşor de reţinut. Şi cum observasem că numele meu era uşor de reţinut de către străini, am ales că numim cafeneaua după numele meu.»
Cum merg vânzările?
«Acum au început să mai mişte lucrurile după o perioadă destul de grea. La prăjituri simţisem cea mai mare scădere a cererii dar acum este mai bine. Criza s-a resimţit destul şi în domeniul nostru. Am mulţi prieteni români care au restaurante sau magazine şi ei spun la fel, că vânzările au mai scăzut. Dar noi sperăm să ne revenim complet. Cred că oricum, dacă îţi faci bine treaba şi clientul este mulţumit de tine, atunci cu sau fără criză afacerea merge. Lumea caută calitate nu se uită doar la preţ. Dacă preţul este foarte mic clientul se întreabă: “Oare ce a pus în produs de este aşa de ieftin? Sigur produsul este de calitate?”»
Majoritatea clienţilor sunt români?
«Nu. Avem mulţi clienţi evrei din Polonia, România, Rusia. Când am deschis cafeneaua am avut scopul clar să atragem clienţi de toate naţionalităţile, nu doar români. Pot spune că în aceşti câţiva ani de când avem cafeneau am avut clienţi din toate părţile lumii.»
Dacă situaţia se va schimba în bine în România, vă veţi întoarce?
«Nu cred asta. Mă simt ca şi cum m-aş fi născut aici. Ne-am cumpărat o casă aici, viaţa noastră este acum aici. Nu vrem să ne întoarcem la ploconeala de acasă. Pentru mine, ca om de afaceri orice clipă contează, şi ştiu că în România totul este pierdere de timp. Sistemul informaţional este la pământ, nimic nu merge cum ar trebui. În plus îmi plac seriozitatea şi diplomaţia englezilor, chiar dacă sunt falşi când zâmbesc, un zâmbet face multe. Spiritual ajută.»
Ce ar trebui să ştie românii care vin aici şi vor să înceapă o afacere?
«Ar trebui să ştie că tu eşti sluga şi clientul este regele. Chiar dacă cel care vine să cumpere este un măturător de pe stradă cu haine jerpelite, el este regele, pentru că el plăteşte. Din păcate cred că toată tăria că românii nu prea ştiu să facă comerţ. Turcii ştiu, grecii ştiu şi ei. Din păcate noi nu ştim să ne vindem marfa, nu avem cultură de a servi clientul.
Dar ştiţi cum este până la urmă în afaceri? Ca şi în fotbal sau muzică. Poţi încerca oricât, dar nu vei reuşi nimic dacă nu ai talent. Talentul în afaceri înseamnă în primul rând să ai curaj. Bani poţi avea oricâţi, dacă nu ai curaj şi nu simţi oportunitatea, nu poţi să te consideri un om de afaceri.»
O.G.
