Menu
in

Român, șofer de Uber în Londra: „Englezii sunt niște țărani, niște prosti… și bețivi. Noi suntem mai deștepți ca ei…”

«Te-ai întors de la Londra în România? De ce? – M-am săturat. – Cum sunt englezii? – Niște țărani și niște proști. – Noi suntem mai deștepți, ne merge mintea mai repede. – Dacă e așa, atunci de ce ei sunt mai sus decât noi? – Asta mă întreb și eu». Astfel a decurs dialogul dintre un român întors în țară după ce mai mulți ani lucrase în Londra, ca șofer de Uber și un jurnalist de la Business Magazin.

Șoferul a spus că plecase din România în urmă cu șase ani, iar în ultimii patru a fost șofer de Uber în Londra.

De acolo s-a întors din cauza pandemiei și face aceeași slujbă în București. Spune că a venit înapoi cu 80.000 de euro, cu care și-a cumpărat un apartament.

Iată un fragment din dialogul publicat de Business Magazin, în care șoferul român își spune părerea despre englezi:

Cum sunt englezii?

«Niște țărani, niște proști. Noi suntem mai deștepți ca ei, ne merge mintea mai repede. Și bețivi. Îmi vomitau în mașină, mă puneau să dau muzica mai tare.»

Londra: Șofer de Uber, mort din cauza coronavirusului după ce a fost evacuat din casă de proprietar

Cât câştigai acolo, pe Uber?

«Cam 3.000-4.000 de lire pe lună, chiar și 5.000 câteodată.»

Și cât lucrai?

«Cam 12 ore pe zi. Voiam să lucrez și mai mult, dar mă scotea aplicația.»

Dacă spui că englezii sunt mai proști, iar noi suntem mai deștepți, de ce ei sunt mai sus ca noi, de ce au mai mulți bani?

«Să ştiţi că şi eu mă întreb asta. Eu cred că la vârf au oameni mai deștepți (față de noi). Cei care conduc, cei care fac legile acolo se gândesc la oameni, să facă legi bune. Aici, la noi, cei de sus fac legi pentru ei și fură. Își dau bani și pensii speciale pentru ei. Așa am citit.»

Până în prezent, peste 830.000 de români au aplicat pentru rezidență în Marea Britanie, după Brexit.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 9 In medie: 4.7]
Exit mobile version