Fie că își desfășoară activitatea în sectoare tradiționale ale industriei și serviciilor, fie că dețin companii din domeniul IT, antreprenorii români din Marea Britanie au construit afaceri de milioane de lire sterline și estimează creșteri semnificative în perioada următoare.
George Bețianu este proprietarul grupului de companii Riverside Group London Limited, care are 700 de angajați, dintre care aproximativ 500 sunt români. Grupul cuprinde șase firme în domeniul serviciilor de taximetrie, industriei alimentare, serviciilor de asistență medicală, serviciilor de curățenie, o agenție de recrutare personal și o agenție de turism.
Când a ajuns în Marea Britanie, în 1991, avea în buzunar 50 de dolari și nu știa decât două expresii în limba engleză — ‘Bună ziua!’ și ‘Mulțumesc!’. Prima firmă a înființat-o în 1995 — Media Cars, pentru servicii de taximetrie, și este acum cea mai mare din cadrul grupului, cu o cifră de afaceri de 5 milioane de lire sterline în 2013.
Înainte de a pleca din România, George Bețianu a practicat boxul de performanță, timp de 17 ani, la clubul Steaua și a făcut parte din lotul olimpic. Începutul în Anglia a fost dificil — ‘Învățam în fiecare zi cuvinte în limba engleză. După șase luni de zile am cumpărat o mașină și așa am început să fiu taximetrist, acesta fiind primul job oficial pe care l-am avut’, spune Bețianu.
Cea mai tânără în grupul de companii — firma de produse din carne Maestro, pe baza unor rețete românești, cu o cifră de afaceri de trei milioane lire sterline, are cea mai rapidă creștere și le va depăși pe celelalte, a estimat proprietarul Riverside Group London, la o întâlnire cu jurnaliști români, la Londra, la începutul lunii martie.
Bețianu intenționează să extindă această afacere prin dezvoltarea unui lanț de magazine alimentare. ‘Am multe cunoștințe care organizează petreceri, conferințe, evenimente diferite și încerc prin această afacere să promovez gustul românesc’, afirmă patronul Riverside Group London.
Pe Emi Gal, 27 de ani, CEO-ul unei companii de milioane de dolari, presa l-a numit ‘copilul minune al online-ului românesc’ și ‘Zuckerberg al României’. La 10 ani a început prima ‘afacere’, realizând cărți de vizită profesorilor de la școală, iar la 20 de ani a plecat din România și s-a mutat la Londra. Emi Gal a creat în România compania Brainient, specializată în tehnologie pentru piața de video advertising, și a reușit să-și dezvolte ideile la Londra și New York, reușind să atragă finanțări de circa patru milioane de dolari de la fonduri de investiții cu capital de risc și ‘business angels’.
Afacerea sa oferă caracteristici interactive clipurilor postate online, ajutând clienții să își crească veniturile din publicitate. ‘Dacă aș fi rămas în România nu aș fi ajuns atât de departe’, spune Emi Gal, adăugând că în Marea Britanie și SUA sunt mulți clienți și mulți bani.
Platforma BrainRolls a fost utilizată în campaniile de video advertising de Disney, ASOS, Warner Brothers, Canon și Coca Cola.
Compania are birouri la Londra, New York și București, are o creștere medie de 200% anual, iar Emi Gal este CEO-ul și cel mai mare acționar al Brainient.
Călin Humă — președintele Indes Group și CEO-ul Bridge2Romania — este inițiatorul platformei Bridge, care își propune facilitarea investițiilor britanice în România și accesul la informații utile al IMM-urilor și administrațiilor locale.
Stabilit în urmă cu peste 20 de ani în Marea Britanie, Humă a organizat o serie de întâlniri între oameni de afaceri din cele două țări, unele concretizate în parteneriate.
‘În Anglia sunt 5 milioane de IMM-uri. Firmele englezești au acces prin diverse medii la proiectele guvernamentale, dar foarte puține dintre acestea, care nu au legături directe cu România, cunosc câte ceva despre oportunitățile de afaceri de aici. Bridge este o platformă digitală bilingvă, un Facebook al companiilor, pentru că în măsura în care oricine are o idee o poate genera singur prin intermediul acestei platforme fără a mai apela la intermediari’, afirmă Călin Humă.
El estimează că această inițiativă de social networking pentru dezvoltarea afacerilor în special în sectorul IMM-urilor are un potențial de 250 de milioane de euro în următorii cinci ani.
Tech City este un ‘cluster’ (concentrare geografică de companii interconectate dintr-un anumit domeniu de activitate — n.r.) situat în zona de centru și est a Londrei, pentru start-up-uri și mici companii de IT. Lansat în noiembrie 2010, cu un număr de 200 de companii, Tech City a ajuns la 1.300 de companii și este ‘tech cluster’-ul cu cea mai rapidă creștere din Europa.
Accesul ușor la centrul financiar al Londrei, interesul fondurilor de investiții și al finanțatorilor de tip ‘business angels’, activitățile de promovare și entuziasmul comunității din Tech City au atras specialiști în IT de peste 200 de naționalități, printre care și români.
George Urdea este unul din tinerii care lucrează în Tech City. S-a născut la Sibiu și a plecat din România pentru că ‘nu avea timpul și banii’ pentru a-și dezvolta ideile. A lucrat în România cu companii străine și a beneficiat de un program de internship la Bursa de Valori București, dar a considerat că obținerea autorizațiilor pentru afacerile pe care voia să le înceapă era ‘copleșitoare’. Tânărul român a ajuns și în Chile, care are un program de susținere a start-up-urilor și a dezvoltat în Tech City firma Nobly care oferă aplicații pentru comercianții mici și mijlocii. Împreună cu alți doi tineri, Urdea a investit în Nobly 25.000 de lire sterline.
Agerpres