Incident la Londra, în fața secției de votare de la Harrow Civic Centre. Un român a provocat un scandal, după ce a agresat un alt român, care se afla în imediata apropiere a secției de votare, unde împărțea cărți religioase editate de un cult neoprotestant.
Bărbatul și-a pierdut cumpătul, când a văzut un alt om care împărțea pliante cu tentă religioasă. El a avut o ieșire nervoasă și a început să rupă pliantele și cărțile pe care le avea respectivul expuse pe o masă.
„Acest om păcălește lumea cu aceste scripturi false. Este un eretic. Dă-i drumul de aici cu astea. Dreapta credință este una, creștin ortodoxă”, a strigat bărbatul, în timp ce rupea o carte de pe masa celuilalt român.
Oamenii aflați la coadă pentru a vota au îndemnat la calm și toleranță.
Sursa: Observator
Referendumul pentru familie a picat. Nimeni nu îşi asumă eşecul