in

Secția consulară despre reclamațiile românilor: Cererile se rezolvă într-o singură zi. Vara este mai aglomerat

În urma publicării de către noi a unei scrisori trimise de o cititoare nemulțumită de serviciile consulare ale Ambasadei României de la Londra, Secția consulară a transmis unele precizări în care se arată că românii care apelează la serviciile consulare sunt bine tratați, iar cererile sunt rezolvate cu rapiditate.

Cititoarea Anca Ban ne-a descris experiența pe care o are un român care nu locuiește în Londra atunci când este nevoit să ceară un document de la consulat: o zi întreagă pierdută, stres, muncă inutilă și birocrație „românească”.

De cealaltă parte, Secția consulară transmite că românii trebuie să fie mulțumiți pentru că pierd numai o zi pentru obținerea unor acte, iar „birocrația” este necesară pentru că actele eliberate de Ambasadă sunt documente oficiale, care ar deveni nule în cazul în care nu ar fi întocmite corect.

Formularele se pot descărca de pe site-ul ambasadei

„Secţia consulară a Ambasadei României la Londra deserveşte pe toţi cetăţenii români din Marea Britanie, împreună cu Biroul Consular Edinburgh, programul de lucru fiind conceput pentru a răspunde tuturor solicitărilor de natură consulară. Vă asigurăm că avem permanent în atenţie îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare şi introducerea de noi mijloace de comunicare şi de procesare a solicitărilor.



Reţinem sugestiile dvs. pozitive de introducere a unor sisteme electronice de procesare a solicitărilor de servicii consulare şi vă aducem la cunoştinţă că deja funcţionează cu succes sistemul electronic de procesare a paşapoartelor electronice, din anul 2010 – astfel că un paşaport electronic ajunge la Londra la cca. 3 săptămâni de la depunerea cererii, deşi termenul legal este de 3 luni (90 de zile calendaristice)”, se arată în comunicatul Secției consulare.

În continuare, se arată că propunerea româncei din Marea Britanie de completare electronică a formularelor formează obiectul unui proiect iniţiat recent de Ministerul Afacerilor Externe.

„În plus, după depunerea cererii de eliberare a unui nou paşaport românesc, cetăţenii români au posibilitatea în orice moment să verifice dacă paşaportul a sosit la Secţia consulară, prin intermediul unei aplicaţii aflată pe pagină web a misiunii diplomatice http://londra.mae.ro.

„De asemenea, existăposibilitatea de a descărca de pe web site-ul Ambasadei formularele consulare, pentru a fi completate înainte ca solicitantul să se prezinte pentru depunerea cererii. Totodată, vă facem cunoscut faptul informatizarea tuturor procedurilor consulare care să permită completarea formularelor, transmiterea documentelor justificative în format electronic şi programarea online, formează obiectul unui proiect de anvergură iniţiat recent de Ministerul Afacerilor Externe.”

O zi pierdută sau o zi câștigată?

Reprezentanții Secției consulare susțin că românii din Marea Britanie beneficiază de termene scurte de eliberare a documentelor.

„Din susţinerile dvs., aflăm în primul rând că “pierzi o zi întreagă pentru o hârtie”- esenţial este faptul că, aşa cum spuneţi, solicitările cetăţenilor români care se adresează Secţiei consulare sunt rezolvate în aceeaşi zi. Ce oferă Secţia consulară a Ambasadei în această perioadă a verii, cunoscută ca fiind aglomerată? Termene foarte scurte de eliberare a documentelor.

Documentele solicitate se eliberează în aceeaşi zi în care cetăţenii români se prezintă la Secţia consulară, prin efortul susţinut al întregului personal. Oamenii pleacă de la Secţia consulară, în ziua în care se prezintă, cu documentul solicitat – declaraţia de călătorie, certificatul de naştere/de căsătorie sau cu titlul de călătorie pentru ei sau pentru copiii lor minori.”

Regimul eliberării documentelor este următorul:

Se eliberează pe loc– titlurile de călătorie pentru cetăţenii români majori – cele mai frecvente solicitate în această perioadă, formulate de către persoanele care doresc să se deplaseze de urgenţă către România şi nu mai deţin paşaport/carte de identitate valabilă.

Se eliberează în regim de urgenţăîn aceeaşi ziîn care persoana se prezintă: actele notariale (procuri, declaraţii), certificatele de naştere/căsătorie, titlurile de călătorie pentru minori.

Secţia consulară procesează documentele conform programului de lucru: dimineaţa 09.00 – 13.00 se depun cererile, după-amiaza între orele 15.00 – 17.00 se eliberează documentele.

Pentru paşapoartele electronice – termenul este mai mare – întrucât sunt trimise din România unde se confecţionează într-un centru unic aflat în Bucureşti – în cca 3-4 săptămâni de la depunerea cererilor.Programul de lucru cu publicul este astfel conceput pentru a satisface solicitările cetăţenilor români, respectiv de a se deplasa o singură dată la Secţia consulară.

Pentru marea majoritate a serviciilor consulare nu este necesară programarea prealabilă (excepţia o reprezintă doar paşapoartele electronice).

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care se afla o distanţă mai mare de Londra, Secţia consulară organizează periodic consulate itinerante, în care sunt preluate cereri de servicii consulare, de obicei în zile de duminică. Anul acesta au fost organizate astfel de consulate la Birmingham, Belfast, Nottingham, iar în luna septembrie va fi organizat un consulat itinerant în Insula Jersey.

În plus, tot pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români, Secţia consulară a fost deschisă în toate zilele de Bank Holiday, fiind închisă doar atunci când sunt sărbători legalesau zile libere conform legislaţiei din România.”

Mesaj de la o cititoare nemulțumită de serviciile consulare românești din Londra

Aglomerație în sezonul estival

„Este cunoscut faptul că programul cu publicul al Secţiei consulară este mai aglomerat în cursul sezonului estival, din cauza afluxului crescut de cetăţeni români care se deplasează în vacanţă/concedii în România sau în alte ţări, însă persoanele care au dorit să- şi soluţioneze problemele din timp au avut posibilitatea să se prezinte şi în lunile de iarnă – primăvara când este mai puţin aglomerat. Această tendinţă nu este însă singulară, ci este înregistrată la nivel global”, continuă precizările Secției consulare.

„Şi în această perioadă, Secţia consulară a terminat de procesat toate cererile până la ora 17.00 şi a soluţionat toate cererile depuse de cetăţenii români. Totodată, subliniem că înscrisurile oficiale pe care le eliberează o Secţie consulară a unei Ambasade nu sunt simple hartii, ci sunt certificate de naştere/căsătorie, paşapoarte electronice sau documente provizorii de călătorie, procuri/declaraţii/alte acte notariale.

Toate aceste documente produc efecte juridice foarte importante, şi necesită un anumit timp de procesare care în cazul Secţiei consulare de la Londra, este de numai câteva ore, pentru a evita apariţia unor erori care să conducă la nulitatea actului.”

„În ceea ce priveşte locurile de parcare, acest aspect este semnalat inclusv pe site-ul misiunii, fiind recomandat să se identifice o altă metodă de deplasare. Secţia consulară se afla, la fel ca toate misiunile statelor membre UE, în zona centrală a Londrei, în apropierea unor importante noduri feroviare şi de staţii demetrou, percum şi în apropierea unor linii principale de autobuz.”

Nu este birocrație, sunt norme europene

În ceea ce privește birocrația reclamată de cititoarea noastră, Secția consulară precizează că este vorba despre respectarea unor legi românești și a unor reguli europene pentru ca documentele eliberate să poată fi utilizate de cetățenii români.

„Secţia consulară îşi desfăşoară activitatea în condiţii de legalitate; întreaga procedură de eliberare a documentelor se desfăşoară în conformitate cu legile/reglementările în vigoare, care se aplică şi în România de către instituţiile responsabile (de exemplu de birourile notarilor publici) sau sunt deja norme comune statelor membre UE.

„Chiar dacă procedurile aplicate pot părea birocratice – acestea sunt prevăzute de legislaţia României – tocmai pentru siguranţa circuitului civil – de exemplu în materia actelor notariale reglementate deLegea nr36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.Solicitările nu pot fi soluţionate cu încălcarea legislaţiei şi omiterea unor etape procedurale, denumite birocratice de dvs, pentru că documentele eliberate ar fi nule şi nu ar putea fi utilizate de cetăţenii români.”

„De exemplu – o procură prin care o persoană aflată în Marea Britanie împuterniceşte o altă persoană să-i vândă casa din Româniaar fi nulă dacă nu ar fi înregistrată în registrele existente la misiune, dacă nu ar fi percepută taxa prevăzută de lege care se varsă direct la bugetul statului, dacă documentele nu ar purta semnătura consulului/sigiliul şi stampila misiunii, dacă nu ar fi arhivate în mod corespunzător.”

Mesajul Secţiei consulare:

„Vă asigurăm de întreaga disponibilitate a personalului consular pentru procesarea solicitărilor în cel mai scurt timp, în condiţii de legalitate.

Facem şi pe această cale apel la calm – Secţia consulară soluţionează în această perioadă dublul cererilor de servicii consulare depuse în lunile de iarnă – însă, ar ajuta forte mult şi am aprecia dacă cititorii ar fi alături de personalul consular cu răbdare şi înţelegere, pentru că documentele sunt procesate în cel mai scurt timp posibil, iar o atitudine constructivă ar scurta şi mai mult timpul de aşteptare.”

Conform comunicatului, în perioada următoare se are în vedere posibilitatea extinderii sediului Secţiei consulare sau relocarea sa într-un spaţiu mai mare, care să corespundă dimensiunilor crescânde ale prezenţei româneşti în Marea Britanie, dar cu toate acestea, micşorarea timpilor petrecuţi la Secţia consulară se poate realiza doar cu concursul tuturor solicitanţilor de servicii consulare.

(Intertitlurile aparțin redacției Ziarul Românesc)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie în Spania. Opt români, printre care și doi copii, au murit într-un accident rutier

Emisiunea „Immigration Street”, în pericol. O parte a locuitorilor din zonă cer oprirea filmărilor