La 20 mai 2012, la invitaţia Comunităţii Ortodoxe Române din Bristol şi a preotului paroh Ioan Claudiu Moldovan, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dr. Ion Jinga, şi doamna Daniela Jinga au participat la aniversarea primului an de la stabilirea Comunităţii Ortodoxe Române din Bristol.
Cu acest prilej, un sobor de 12 preoţi in frunte cu Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, episcop în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, a oficiat serviciul religios prin care s-a sărbatorit hramul bisericii – Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena.
În cuvântul său, Preasfinţitul episcop Ignatie Mureşanul a subliniat contribuţia pe care prezenţa constantă a Ambasadorului României la Londra în mijlocul comunităţilor românești din Marea Britanie o aduce la coeziunea acestora şi la păstrarea legăturilor cu Ţara. La rândul său, ambasadorul Ion Jinga a reiterat parteneriatul pe care Ambasada îl are cu românii din Regatul Unit, sprijinul şi atenţia pe care autorităţile de la Bucureşti le acordă românilor din străinatate, precum şi importanţa păstrării şi promovării valorilor fundamentale ale românismului: cinstea, onestitatea, dragostea de Ţară, obtinerea succesului prin muncă, mândria de fi român.
Momentul religios a fost urmat de un spectacol folcloric susţinut de membri ai comunităţii românești din Bristol. Cunoscuta interpretă de muzică populară şi religioasă, doamna Teodora Ţucă Păunescu, a fost prezentă la eveniment şi a donat, cu acest prilej, Crucea pentru altarul Biserii Ortodoxe Române din Bristol. Acest lucru a fost posibil şi prin implicarea preşedintelui Asociaţiei Române din Ţara Galilor, domnul Ştefan Giurcă.
La ceremonie au participat peste 400 de persoane.