O familie britanică din Wirral a avut parte de o surpriză neaşteptată când a fost vizitată de un copil român de care a avut grijă în urmă cu 22 de ani. Bogdan Geamăn şi-a ţinut promisiunea de a se întoarce să mulţumească familiei care a avut grijă de el în 1990, când el avea doar 9 ani.
Acesta a locuit în Bromborough împreună cu Christine şi David Holloway pe o perioadă de două săptămâni, după ce tatăl său a fost ucis în timpul revoluţiei române de la 1989. 22 de ani mai târziu, cei doi membri ai familiei au fost surprinşi să-l găsească pe Bogdan în faţa uşii, salutând politicos: “Bună, sunt Bogdan”.
Acum în vârsta de 31 de ani, Bogdan locuieşte în Bucuresti şi s-a întors în UK pentru a-i face o vizită unui prieten. Cu această ocazie, s-a decis să caute familia care a avut grijă de el în urmă cu 22 de ani.
“Am fost înmărmuriţi la vederea sa, pentru că nu ne-am imaginat că perioada pe care a petrecut-o împreună cu noi a avut un asemenea impact asupra să. L-am recunoscut imediat şi l-am îmbrăţişat. Are aceeaşi personalitate buclucaşă”, a declarat Christine Holloway.
“Bogdan a spus că a purtat tricoul Everton pe care i l-am dat până s-a uzat şi ceasul pe care i l-am dăruit, până acesta nu a mai funcţionat. Am fost extrem de impresionaţi că după 22 de ani şi-a dorit încă să ne vadă”, a continuat Christine.
“Ultima dată când am aflat veşti despre el a fost când el avea 17 ani. Atunci ne-a trimis o scrisoare în care ne mulţumea pentru vacanţa minunată pe care a petrecut-o alături de noi şi ne-a promis că într-o zi ne va mulţumi personal pentru clipele petrecute împreună, însă nu am crezut că va veni ziua în care chiar ne va vizita”, a declarat Christine, emoţionată.
Cuplul care are acum doi băieţi, a avut grijă de Bogdan şi de un alt copil în vârsta de 7 ani, Mircea Dobre, ca parte a unui proiect iniţiat de Wellington School, care şi-a propus să ajute copiii orfani din România.
Bogdan a studiat economia, iar acum are propria să afacere, un centru de imprimare.
“Pe perioada în care am avut grijă de ei, le-am oferit un cămin şi mâncare, dar şi suport moral şi multă dragoste, care să îi ajute să treacă peste traumele suferite. Comunicarea nu a fost uşoară, pentru că ei nu vorbeau engleză, iar noi am avut doar un ghid de conversaţie în limba romană care să ne asiste în comunicarea cu ei. Cu toate astea, ne-am descurcat. Sper că această poveste să îi inspire şi pe alţii să ajute oamenii la nevoie”, a continuat Christine.
