in

Un român a ajuns pe străzi după ce și-a rupt un picior lucrând pentru Amazon. „Trăiam în trenuri, noaptea dormeam pe câte un peron”

Un român care a lucrat pentru Amazon spune că a fost nevoit să trăiască în trenuri și în gări după ce a rămas pe străzi în urma unui accident în care și-a rupt un picior.

Mihai Călinescu, în vârstă de 29 de ani, a suferit un accident în luna martie a acestui an, însă i s-a spus că nu este eligibil pentru a primi ajutor de șomaj.

Mihai, originar din România, a fost nevoit să plece din casa pe care o avea închiriată în Birmingham, după ce a rămas fără loc de muncă.

A petrecut zile întregi trăind în trenurile și pe platformele gărilor West Midlands, în timp ce căuta de muncă.

„Mergeam din tren în tren, în fiecare zi, din Birmingham în toată regiunea”, a povestit Mihai pentru Birmingham Live, citat de The Sun.

„Era singurul loc unde puteam dormi și unde era cald. Mergeam pe toată rețeaua de căi ferate sărind din tren în tren. La sfârșitul zilei, coboram și dormeam pe un peron, până când trenurile porneau din nou. Am făcut asta timp de trei zile”, a mărturisit românul.

El a spus că atunci când și-a rupt piciorul nu a avut dreptul la un ajutor medical, așa că a trebuit să își lase locul de muncă în speranța că va primi ajutor de șomaj până va putea lucra din nou. Însă a fost declarat neeligibil pentru a obține un ajutor bănesc de la statul britanic.

Mihai a venit în Marea Britanie în 2015 și lucra pentru Amazon în Rugeley, Staffordshire.

Acum doarme pe canapeaua unui prieten din Birmingham, dar se teme că va trebui să se întoarcă în România dacă nu va găsi de muncă în curând.

„Oricine solicită un ajutor de la stat trebuie să fi plătit asigurarea națională pentru a fi eligibil”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Muncă și Pensii, potrivit The Sun. Însă Mihai nu este eligibil din cauză că nu a lucrat continuu în ultimii patru ani.

Purtătorul de cuvânt a adăugat: „Întrucât dreptul său de a locui în Marea Britanie se bazează pe statutul său de persoană în căutarea unui loc de muncă, el nu este eligibil pentru alte ajutoare, cu toate acestea l-am direcționat către organizații locale de sprijin. Aceste reguli au fost aplicate încă de dinaintea referendumului pentru  și nu au existat nicio schimbare în ceea ce privește accesul la beneficii.”

Marea Britanie. Românii fără adăpost riscă să fie arestați și deportați după Brexit

Român omorât în Dublin. Acuzatul, un român fără adăpost, neagă crima

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Intervenție a polițiștilor înarmați în Leicester. O româncă trăgea la țintă cu un pistol cu aer comprimat. „Nu am știut că este ilegal”

Boris merge cu acordul în Parlamentul de la Londra: „Avem numărul necesar de voturi”