Raluca Matei s-a născut în 1987, în Bucureşti. A început studiul viorii la vârsta de şapte ani. A continuat cu profesoara Mihaela Mailat, la Liceul de Muzica “George Enescu”, Bucureşti. Are în palmares peste 20 de premii naţionale şi internaţionale.
În 2006 a obţinut cea mai mare medie la examenul de admitere la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti, unde a studiat un an de zile la clasa profesoarei Cornelia Bronzetti. Rezultatele excepţionale i-au adus Bursa de Stat pentru merite deosebite între 2003 şi 2006. Raluca s-a mutat la Londra în 2008, unde a devenit studentă la renumitul Trinity College of Music, unde este în prezent în ultimul an, la clasa profesorului Pieter Schoeman, concert maestru al Filarmonicii Londoneze. În acelaşi an a obţinut bursa pentru audiţie excepţională şi postul de concert maestru al orchestrei colegiului.
Tânăra este pasionată de muzica de cameră. Ca bursieră a Festivalului de Muzică de Cameră Sonoro în 2010/2011, Raluca a colaborat cu muzicieni de seamă precum violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg şi clarinetistul Reto Bieri. În 2009, împreună cu pianistul Florian Mitrea a format Duo Impeto. Ansamblul concertează în multe oraşe din Anglia şi România şi în 2009 a primit Premiul de Muzică de Cameră Cavatina pentru proiectul ambiţios “Genul de sonată pentru pian şi vioară de-a lungul istoriei muzicii”. Principalii mentori ai grupului sunt profesoarele Mihaela Mailat şi Gabriela Enăşescu.
Raluca este câştigătoarea concursului Vera Kantrovich pentru Bach solo 2010. Ea este şi semifinalistă a Concursului Soliştilor în 2008 şi finalistă a Concursului Bach Solo 2009, ambele din cadrul Colegiului de Muzică Trinity.
Vioara pe care cântă Raluca poarta marca lutierului italian Eugenio Degani 1896, intrumentul fiind împrumutat cu generozitate de către Trinity College of Music.
Raluca este de asemenea pasionată de psihologie. În 2009 a obţinut Licenţa în Psihologie la Universitatea Bucureşti. în 2010 Raluca a devenit membru ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), fiind implicată în proiecte ce promovează patrimoniul cultural al României.
Raluca, eşti unul dintre tinerii excepţionali pe care îi are România. De ce ai decis să pleci din ţară?«Tatăl meu m-a încurajat sa plec. În primul rând a intuit in mine o nevoie de deschidere. Ieşeam şi încă ies greu din mine. Poate doar experienţa străinătăţii, a noului resimţit pe propria piele şi a renunţării la dependenţa fizică şi emoţională de părinţi mă puteau ajuta să îmi asum responsabilitatea propriei creşteri şi a unei creşteri organice. Am ştiut şi eu din primul moment că era singura soluţie. Astfel, am început să caut conservatoare în Anglia… pentru că vorbeam deja foarte bine limba engleză. Decizia de a veni în această ţară este de departe cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Experienţa pe care mi-a oferit-o m-a îmbogăţit incredibil.»
Când ai descoperit pasiunea pentru muzica de cameră? «Pasiunea pentru muzica de cameră am descoperit-o în liceu, încă de când am experimentat existenta ei în mod conştient. M-au atras interacţiunea intensă şi forma asta de comunicare profundă între două sau trei fiinţe umane ce se convulsionează pătimaş una în prezenţa celeilalte şi interacţionează subtil în legături speciale.»
Studentă la Trinity College
Raluca este în prezent studentă în ultimul an la Trinity College of Music. Nu a luat o decizie în sensul stabilirii definitive în Marea Britanie sau oricare altă ţară. «Deocamdată explorez. şi cu cât mai mare variaţia, cu atât este mai bine pentru creşterea mea personală», spune Raluca.
Care a fost prima impresie când ai păşit pe pământ britanic? «Eram copleşită de frustrare şi debusolare. Totul în jur era nou şi străin. Nu mai aveam niciun punct de reper. Plângeam după cei drag des. Însă omul are capacitatea de a se adapta şi obişnui. Acum nu îmi mai e greu. Ba chiar constat anumite avantaje: pentru că îi văd mai rar şi pentru perioade mai scurte de timp, îi apreciez altfel. Şi de câte ori mă reîntorc acasă mă bucur mai mult de fiecare clipă şi sunt mai recunoscătoare. Desigur, toate acestea devin mai uşor de realizat în lipsa unui contact cotidian. Însă şi sora mea studiază business aici, în Londra, şi asta mă bucură nespus. Fiecare weekend devine astfel o comoară alături de ea.»
Cum este viaţa pentru un tânăr student român în Marea Britanie? «Viaţa în Mare Britanie… nu ştiu, mai bine întrebaţi-mă de Londra. E aglomerată şi agitată. Dar cred că asta se întâmplă la nivel mondial. Londra e superbă şi de o complexitate uluitoare. Aici găseşti aproape orice. În prezent sunt studentă la Trinity College of Music. M-am prezentat la audiţie aici cu aproximativ trei ani în urmă. Tot atunci mi-au oferit şi bursa “pentru examen de admitere excepţional”. În iulie voi absolvi. Cu siguranţă voi continua studiul viorii fie tot în Anglia, fie în altă ţară europeană.»
Ai obţinut o diplomă în Psihologie la Universitatea Bucureşti. Te-ai gândit să profesezi? «Da, m-am gândit să profesez, însă nu am decis asta. Studiul psihologiei este mai mult o necesitatea personală de autoexplorare şi vine din patima mea introspectivă. Resimt o atracţie puternică faţă de interiorul detaliat al fiinţei umane şi faţă de comunicarea profundă interumană.»
Mândria de român
În această perioadă atât de grea pentru românii din România, crezi că ne mai putem mândri cu faptul că suntem români? «Cred că poţi fi mândru de ceva pe care l-ai obţinut prin forţele proprii. Ori pentru aceea de a fi de naţionalitate română nu am niciun merit. Este o întâmplare, chiar dacă are probabil un scop precis. Şi este o întâmplare foarte fericită.
Avem, ca oricare alt popor, potenţialităţi miraculoase, valori incontestabile şi haruri unice. Sunt bucuroasă că sunt româncă. E un dat al sorţii, nu te poţi dezbăra de el. Poţi să îi resimţi forţa şi să fii recunoscător că există ceva atât de profund şi adânc în tine precum sentimentul de apartenenţă la un popor. Vorba lui Octavian Paler, “România e patria mea. Restul sunt ţări”. Dacă pentru educaţie ne bazăm pe stat înseamnă că nu se va termina prea bine pentru noi. Demersul individual este esenţial. Însă îmi dau seama că nu oricine are posibilitatea financiară să meargă să studieze în străinătate. E adevărat că această formă de îmbogăţire a experienţei este destul de costisitoare. Iar la noi în ţară există după părerea mea un dezinteres general vădit.
Poate statul ar putea să investească în tineri mai mult decât o face, sau poate nu există fonduri efectiv. N-am constatat decât dezinteresul.»
Ce avem de învăţat de la britanici? «Cred că noi, românii, avem de învăţat câteva lucruri esenţiale de la britanici: deschiderea faţă de nou, interesul activ faţă de originalitate şi creaţie – chiar şi atunci când promovează originalitatea de dragul originalităţii şi nu neapărat de dragul substanţei, autenticului sau al calităţii, îşi incită spiritul creator şi explorator şi nu e puţin lucru -, capacitatea de a avea o viziune holistică asupra lucrurilor. Deşi de multe ori îi acuz că trec prea repede peste detalii, sunt în acelaşi timp plină de admiraţie faţă de abilitatea lor de a vedea dincolo de suma părţilor, anume ansamblul rotund şi organic. De asemenea admir fair-playul cu care promovează oamenii valoroşi de alte naţionalităţi şi pe care îi susţin cu interes. Cu referire la sistemul de învăţământ, englezii emană un entuziasm general contaminant. Sunt mereu aplecaţi asupra îmbunătăţirii lucrurilor, adaptării lor în cât mai mare armonie cu nevoile şi psihologia umană şi ajustării lor permanente în funcţie de cerinţele realităţii de dincolo de pereţii academici.»
În 2009, împreună cu pianistul Florian Mitrea ai format Duo Impeto. Cum s- a întâmplat? «E o poveste fascinantă cum s-a născut Duo Impeto. Din setea amândurora pentru muzica de cameră. În 2009 ne-am alaturat “nebuniile” şi am luat în foarte serios extazul care ne anima să cântăm împreună. Desi eu şi Florian studiem în conservatoare diferite şi locuim în colţuri diferite ale Londrei, ne întâlnim săptămânal să repetăm. Avem multe recitaluri în Anglia, mai ales la Londra şi în ţară de asemenea. 2010 a fost al doilea an în care am organizat o serie de concerte în diferite oraşe din România precum Bucureşti, Ploieşti, Buşteni şi Tulcea. Aceste concerte fac parte din proiectul nostru, “Genul de sonată pentru pian şi vioară de-a lungul istoriei muzicii”, proiect premiat cu Premiul de Muzică de Cameră oferit de trustul Cavatina. Cei interesaţi să ne asculte pot afla mai multe detalii în legatură cu recitalurile noastre viitoare pe website-ul formaţiei: duoimpeto.doodlekit.com/home.»
Cum ai descrie România prin muzică… alege o melodie. «România prin muzică… aproape fără ezitare, Balada lui Porumbescu. Descrie România şi romantismul profund, autentic şi sufletul nostru copleşit de simţire, măcinat de dor, combustie de patimă şi pasiune. Iar în ceea ce priveşte muzica populară cultă şi fiorul românesc înmuiat în jale şi dor, de o frumuseţe de neredat în cuvinte, pentru mine România înseamnă Tudor Gheorghe.»
Oana Grigore
