in

Vițelaru se dezlănțuie asupra presei din diaspora: „Ziarul Românesc, o publicație de mizerie! Va fi desființată!”

Deși i s-a solicitat un punct de vedere cu privire la acuzațiile ce i se aduc de părinți și foști colaboratori, Daniela Vițelaru, coordonator al școlii de televiziune Junior International nu a răspuns nici până acum.

A preferat să iasă public cu o declarație video, pe care a postat-o pe Youtube.

Prima parte a declarației (singura până la închiderea acestei ediții a Ziarului Românesc) o puteți găsi la următoare adresă: https://www.youtube.com/watch?v=py-b_Bc4ghk.

Însă, discursul Danielei Vițelaru, cel puțin în prima parte, nu se referă la problemele ridicate de foști colaboratori și părinți ai copiilor de la Junior International.

De fapt, ea a atacat furibund cele două publicații care au îndrăznit să o critice, Ziarul Românesc și Gazeta Româneasc, pe care le consideră „mizerii” și care, spune ea, „vor fi desființate în mod legal”. Îi atragem atenția, pe această cale, că tot ceea ce spune despre publicațiile noastre poate fi folosit împotriva ei, atât în articole, cât și în cazul unui proces în justiție.

„Pe data de 14 iunie a apărut pe Facebook o postare care arată așa”, spune Vițelaru, arătând la cameră postarea lui Marian Stanciu „Puștiul”. „Domnul care a postat se numește Puștiu Marian Cătălin, pe Facebook, este de fapt Marian Cătălin Stanciu, un cameraman care a lucrat pentru compania „I am Junior Production” și care a fost concediat pe data de 5 aprilie, din motive de etică și din motive de neprofesionalism.”



Urmează apoi războiul cu presa: „Unii oameni au pus la îndoială, mai exact Ziarul Românesc și Gazeta Românească, publicații de mizerie, care manipulează poporul român, gratuite, care apar la Londra, respectiv la Roma (Gazeta Românească este o publicație distribuită la nivel naţional în Italia, de aproape 15 ani – n. red.),  au pus la îndoială  faptul că sunt jurnalist și au început să mă atace pe toate fronturile. Cu șoc am citit două articole ieri, care au pornit de la această postare pe Facebook… am făcut o copie la diploma mea de licență și arată așa… (Vițelaru arată o diplomă ce pare a fi de licență) pentru cine este interesat, am să vă arăt mai mult detalii, fac meseria de jurnalist de foarte mult timp și o iubesc, sunt un om decent, sunt mamă a doi copii, sunt căsătorită și îmi văd de trei proiecte la Londra.”

Apoi, un nou atac la presă: „Nu vreau decât să vă arăt că într-o țară civilizată ca Anglia nu vă puteți bate joc de un om în halul ăsta.”

În continuare, îl atacă pe Marian Stanciu, căruia îi atrage atenția că a publicat o fotografie cu doi copii, de altfel o fotografie oficială a Junior International și citează niște paragrafe dintr-un contract ce prevede o clauză de confidențialitate. Este inutil să menționăm că orice astfel de clauză pică în momentul în care nu este respectat contractul.

Un nou atac la ziare: „Nu am să vorbesc despre ziarele care m-au defăimat, întrucât acele ziare vor fi desființate pe cale legală de oamenii care vor dovedi că ceea ce fac ei nu este doar urât, este ilegal, imoral și este inacceptabil să meargă mai departe în felul ăsta.”

Fără nicio legătură cu subiectul, Daniela Vițelaru continuă atacurile și îl acuză pe George Ardelean, cel care fusese Moș Crăciun la un spectacol organizat de ea în decembrie 2015, că i-a făcut avansuri, la care nu a cedat, de unde și adversitatea acestuia față de persoana sa.

George Ardelean ne-a pus la dispoziție întreaga discuție de pe chat cu Daniela Vițelaru, de unde reiese exact contrariul celor spune ea.

În final, atacă mamele ale căror copii au fost la Junior International. Apare numele Cameliei Rachovan, despre care nu uită să spună că este divorțată, probabil pentru a arăta că nu este o persoană serioasă.

Pe parcursul aceluiași material video, Vițelaru mai face referire și la faptul că a pierdut o sarcină, motiv pentru care nu a putut organiza la timp evenimentul „Industry of  Beauty”. Menționează și alte motive de sănătate care au împiedicat-o să organizeze pentru a doua oară acest eveniment pe care, în cele din urmă, l-a mutat în octombrie.

 

Cele două părți ale pledoariei Danielei Vițelaru: https://www.youtube.com/watch?v=py-b_Bc4ghk, https://www.youtube.com/watch?v=wkV-0CV6HuU&sns=fb

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Unde sunt cele mai scumpe şi unde sunt cele mai ieftine case în Londra

Sărăţele cu anşoa şi măsline