Pe 12 octombrie, Ziarul Românesc, cea mai longevivă publicație de limba română din Marea Britanie, a sărbătorit 10 ani de existență. De 10 ani ieșim fără întrerupere, nu ne-a învins nici criza economică, nici cârcoteala unora sau atacurile altora. Am rezistat și vom continua să rezistăm pentru cititorii noștri, pentru că această comunitate are nevoie de informație de calitate. Am fost alături de comunitatea noastră în cele mai grele clipe și am ieșit în stradă alături de românii noștri atunci când a fost nevoie.
Pe 12 octombrie, la Restaurantul Crystals of London, am marcat cei 10 ani de Ziar Românesc, printr-un eveniment ajuns deja la a șasea ediție: „Cafeneaua Oamenilor de Afaceri”. Cei prezenți și-au prezentat afacerile și au legat parteneriate. Toți au înțeles că astfel de evenimente sunt vitale pentru comunitatea românească. Evenimentul a beneficiat de prezența cunoscutului fotograf român Dumitrel Rada, care a imortalizat împlinirea unui deceniu de existență al Ziarului Românesc. Deliciosul tort a ieșit direct din laboratorul Crystals of London, gazda noastră pentru ultimele trei ediții ale Cafenelei.
„Mă bucur tare mult că am reușit să iau contactul cu dumneavoastră și să descopăr că există unitate între români și în afara granițelor țării”, a declarat vlogerul Ovidiu Criste. „Eu sunt deschis să colaborez cu toți cei interesați. Scopul meu clar acesta a fost încă de când am plecat din România. Să creez un mediu fresh de exprimare și expunere pentru comunitatea românilor de aici, din UK, dar și să-i ajut, în felul meu, pe românii care vor să ajungă aici. Îmi voi da silința să vă fiu cât mai de folos tuturor. Piața pe care lucrez e în continuă dezvoltare și există mult potențial de care sunt sigur că o să ne bucurăm împreună. Vă doresc mult succes tuturor în toate activitățile pe care le desfășurați”, a continuat el.
„Îmi pare bine că am putut participa la acest eveniment organizat de Ziarul Românesc la zi de aniversare, La Mulți Ani! Mă bucur că i-am revăzut pe unii dintre voi și că am cunoscut persoane noi care și-au deschis o afacere de curând sau au decis sa se facă cunoscute în comunitatea românească”, spune și Emma Chimiuc, de la Organic Label.
„Dincolo de succesul în sine al evenimentului, poate chiar mai importante sunt numeroasele oferte ce au venit din partea oamenilor de afaceri prezenți la eveniment și colaborările ce sunt pe cale să se încheie între aceștia. Se vede clar nevoia de a ridica nivelul de colaborare în comunitatea românească și de a profita împreună de oportunitățile pe care ni le oferă piața britanică. Sunt convinsa că putem să realizăm afaceri profitabile, să colaborăm și sa creștem împreună, pentru că doar împreună suntem puternici”, este de părere Simona Lupșiai, de la innovativeshopping.co.uk.
„Un călduros La mulți Ani! Ziarului Românesc și cât mai multe realizări. Mă bucur să văd ca majoritatea celor prezenți, au fost plăcut impresionați de acest eveniment și sper că ne vom revedea și la următoarea ediție, mai împliniți atât din punct de vedere financiar, cât și sufletește”, ne-a transmis Robert Trif, de la BestSEO4You.
„Vreau să cred că vom rămâne uniți nu doar la stadiul de cuvinte, ci și la nivel practic, tocmai de aceea vreau sa vin cu o propunere pentru toți cei care au fost prezenți la eveniment. Sa încerce fiecare dintre noi sa vina cu o idee de colaborare, să facem planuri concrete pentru sprijinirea afaceriștilor români și nu numai, să încercăm să încheiem parteneriate, sa închegăm planuri de afaceri și să câștigăm împreună”, este de părere acesta.
„A fost o experiența plăcută și cred cu tărie ca noi, românii, putem fi mai uniți, mai buni și să ne ajutăm la nevoie. Trebuie doar să lucrăm împreuna și să încercăm să-i înțelegem pe cei mai puțin realizați din punct de vedere material, dar să nu uităm de credința in bunul Dumnezeu”, spune Paul Covaci, de la Paul Build Solutions. „Uniți, împreună, putem arată lumii întregi ce înseamnă sa fii român, să fii alături de conaționalul tău”, a continuat antreprenorul român.
https://www.facebook.com/ziarulromanesc/videos/1752215091474975/
„Acest eveniment mi-a întărit convingerea că românii pot rămâne uniți în locuri străine și mă bucur nespus de mult că am fost alături de această adunare a oamenilor care muncesc din răsputeri”, a declarat și Ben Pădurean, de la firma Aggregate Partners.
„A fost o seară frumoasă, o întâlnire de care era nevoie”, a spus și patronul Fresh Organic Products, Nichi Boca. „Cred că pentru a avea o comunitate românească puternică avem datoria de a ne cunoaște, de a ne întâlni mai des și de a colabora mai mult. Fiecare dintre noi poate face mai mult și asemenea întâlniri chiar sunt de real folos, cu singura condiție să apară roade, adică rezultate, inițiative punctuale, timp minim alocat pentru a genera proiecte de colaborare concrete”, a continuat el.
Nicolae Caminschi, Superfinancial Ltd.: „Datorită acestor evenimente, am avut ocazia să cunosc mulți oameni de succes, cu care colaborez și acum. Sunt dispus și eu la rândul meu, să ajut alți antreprenori să se lanseze sau să-și crească afacerea la un alt nivel. Îmi asum angajamentul sa consult GRATUIT pe oricine, oricând, pe segmentul de CONTABILITATE.”
Participanții la Cafeneaua Oamenilor de Afaceri ediția VI
Nume si prenume | Denumirea companiei | Domeniu de activitate |
Adelina Hass | Medic dentist | |
Ben Padurean, Paul Marsh & Lee Murlain | Aggregate Partners | consultanta diverse domenii |
Bogdan Camelia | Practical Money Magnet | educatie financiara |
Bogdan Raoul | Raoul Pro event | entertaiment, prestari servicii muzicale |
Camelia Fazekas Bogatean | Camelia Hand craft | tavite pt mot personalizate |
Ciobanu Diana & Cristian | Axis Build Limited | Design & Build |
Cozma Teodora | Cozma Consultants | consultanta |
Cristian Dimbean | Ciprian Photography | |
Cristina Mihaela | Notable Notaries | notar |
Cures Marcel | First choice building & home improvment Ltd | building industry |
Denisa Popescu & Marta Trudu | Markcon Ltd | agentie de recrutare a studentilor |
Dumitrel Rada | Dumitrel Rada Photography | fotograf |
Emma Chimiuc | Organic label | cosmetice naturale |
Gabriel Dumitru | Eagles Football Academy | sport |
Gabriel Stroe | Gabriel & co Constructions | constructii, transport |
Laurentiu Dicu | Eastlines Ltd | curierat |
Lucian Gerea | charted manager | building industry |
Maria Kosorus | Integra UK | Consultanta credite Romania |
Mihaela Padure | Ennon & co Solicitors | legal, avocator |
Nichi Boca | Fresh Organic Products | import, Aqua Carpatica |
Nicola Albert | Mobile Beauty by Nicola | beauty therapist |
Nicolae Caminschi | Superfinancial Ltd | contabilitate |
Ovidiu Criste | Vlogger | marketing |
Paul Covaci | Paul Build Solutions | building industry |
Robert Trif | Best Seo4you | webdesign, online marketing |
Roxana Roveno | design cani | |
Silvia Gerea | psiholog | |
Simona Lupsiai | Innovative Shopping | sisteme de fidelizare |