Marea Britanie a înregistrat un număr record de decese din cauza Covid-19, fiind cea mai mare cifră zilnică din luna mai, anunță Ministerul Sănătății.
Cu toate acestea, cazurile au crescut cu doar 1,9% față de săptămâna trecută, ajungându-se la 25.177 de noi infecții zilnice.
Peste 1.000 de persoane au murit, zilnic, în Marea Britanie, în timpul vârfului pandemiei din primăvară.
Consilierii guvernamentali spun că adevăratul număr de cazuri zilnice care au apărut în perioadele cele mai grave din martie și aprilie a fost de aproximativ 100.000 – însă nu au putut fi detectate din cauza lipsei sistemului de testare.
Unii oameni de știință spun că reizbucnirea Covid-19, care a început atunci când școlile și universitățile s-au redeschis în septembrie, a dispărut deja. Un expert a susținea că cazurile au fost „liniare”.
LOCKDOWN 2.0: Cuplurile și familiile nu vor avea voie să intre împreună în supermarketuri
Profesorul Tim Spector, epidemiolog la King’s College din Londra, a susținut că datele din studiul de urmărire a simptomelor echipei sale arată că țara a „depășit vârful celui de-al doilea val”, scrie Daily Mail.
Dr. Yvonne Doyle, director medical pentru sănătate publică pe Anglia, a declarat: „Din păcate, știm că tendința deceselor va continua să crească în următoarele câteva săptămâni. Odată cu introducerea noilor măsuri, va dura ceva timp pentru a se vedea impactul. Toți am făcut sacrificii și am contribuit la salvarea multor vieți. Cu cât te vezi cu mai puțini oameni, cu atât vei ajuta la oprirea răspândirii.”