in

Brexit, negociatorul european: ”Procesul de separare, finalizat înaintea viitoarelor alegeri europene”

Londra și Uniunea Europeană (UE) vor avea doar “14-15 luni” pentru a negocia divorțul după declanșarea procedurii, a atenționat marți eurodeputatul Guy Verhofstadt, însărcinat să negocieze Brexitul în numele Parlamentului European, informează AFP, citată de Agerpres.

“Ne-am pus de acord asupra necesității de a demara procesul (de separare) imediat ce va fi posibil și de a-l finaliza înaintea viitoarelor alegeri europene“, prevăzute să aibă loc în mai sau iunie 2019, a afirmat Verhofstadt, care a avut “primul său contact oficial” cu David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, marți, la Parlamentul European.

“Marja negocierilor este prin urmare de circa 14-15 luni”, a calculat fostul premier belgian. “Aceasta va fi o perioadă foarte intensă“, a estimat eurodeputatul liberal.

Dacă, după cum a promis premierul britanic Theresa May, Londra va notifica UE până la sfârșitul lui martie 2017 cu privire la decizia sa de a părăsi Uniunea, adevăratele negocieri nu vor începe înainte de luna mai.

Odată ce acordul de separare va fi negociat cu Londra, Parlamentul European va trebui, de asemenea, să dea undă verde, proces care ar putea dura mai multe luni, începând cu sfârșitul lui 2018. Ceea ce lasă o perioadă relativ scurtă de 15 luni de negocieri efective, a subliniat negociatorul european.

Președinte al grupului ALDE în Parlamentul European și apologet al federalismului european, Guy Verhofstadt a amintit, de asemenea, că “este imposibil să fie găsite soluții care să distrugă cele patru libertăți” — de circulație, a persoanelor, a bunurilor, precum și a capitalurilor și serviciilor — considerate principii intangibile ale UE, în condițiile în care guvernul britanic vrea să restrângă numărul de migranți europeni.

Europenii sunt în așteptarea inițiativei guvernului britanic, care trebuie să invoce clauza de retragere benevolă și unilaterală din Tratatul de la Lisabona al UE (articolul 50), care nu a fost până acum activat.



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ucigașul deputatei Jo Cox, condamnat la închisoare pe viață. Judecătorul: ”Tu nu ești patriot”

Londra. Adolescentă română târâtă în stradă, violată și înjunghiată. Român judecat pentru viol și tentativă de omor