in

Atentat cu bombă la Iași. Dispozitiv explozibil detonat într-un amfiteatru al Universităţii Gh. Asachi

O explozie a avut loc, azi dimineață, la Iași, într-o sală de curs a Facultăţii de Telecomunicaţii de la Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”. Atentatul cu bombă a avut loc în timpul examenului de licenţă, după ce un bărbat a intrat în sediu cu un dispozitiv exploziv, pe care l-a detonat. Din fericire, explozia a fost de mică intensitate și nu au fost înregistrate victime.



Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat că un bărbat a intrat într-o sală de curs de la Facultatea de Telecomunicaţii, unde avea loc examenul de licenţă, având la el un rucsac în care se afla un dispozitiv exploziv improvizat.

Bărbatul a început să îi ameninţe pe cei din sala de curs, după care a detonat materialul exploziv. Din fericire, a explodat doar declanșatorul, nu și bomba artizanală. În urma exploziei nu a fost rănită nicio persoană.

Doi dintre studenţii aflaţi în sală au reuşit să îl imobilizeze pe bărbat şi au sunat la 112, iar la scurt timp bărbatul a fost reţinut şi dus la Poliţie.

“Individul a venit, a ţipat la noi şi a spus că detonează bomba. S-a creat panică. La un moment dat avea un declanşator în mână, care a explodat, l-a lovit. Eu am sărit atunci repede pe el, m-am umplut de sânge. Nu știm cine este, nu a făcut nicio revendicare referitoare la universitate. A spus că dacă nu vine Poliția detonează bomba”, a declarat Marian Prescura, unul dintre studenții care au intervenit după ce a explodat dispozitivul.

Atacatorul este Constantin Oliver Stan, în vârstă de 38 de ani, fost student al Universității “Gh. Asachi”. Bărbatul are grave probleme psihice, este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă şi se arată convins că este Mesia. A fost internat în mai multe rânduri la Spitalul de Psihiatrie Socola.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat că atacatorul de la Iaşi suferă de boli psihice, însă nu este cunoscut ca având legături cu terorismul.

Bomba a fost confecţionată dintr-un obuz de jumătate de metru provenind din al doilea Război Mondial, la care a fost ataşat un dispozitiv mecanic artizanal pentru declanşare. Dacă obozul ar fi explodat, amfiteatrul ar fi fost spulberat, spun anchetatorii aflaţi la Universitatea “Al. I. Cuza”.

De asemenea, bărbatul ar fi avut într-o geantă un bidon de cinci litri cu benzină, iar în altă geantă ar fi fost găsite trei sticle de 2,5 litri fiecare, pline cu benzină.

Ponta: Nu s-a întâmplat nimic grav

Concluzia premierului Victor Ponta, la două ore de la incident, a fost aceea că “nu s-a întâmplat nimic foarte rău”. “Înţeleg că nu s-a întâmplat nimic foarte rău. Asemenea momente probabil că sunt greu de evitat, dar important e că nu s-a întâmplat nimic grav”, a spus Ponta la începutul şedinţei săptămânale a conducerii PSD, îndemnându-l pe primarul Gheorghe Nichita, prezent la întâlnire, să verifice situaţia la faţa locului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Judecătorul către hoții români: „Sunteți o rușine pentru țara voastră!”

Dacia a luat cu asalt piaţa din Marea Britanie