Menu
in

Brexit. Ministrul pentru Afaceri Europene: „Nu trebuie să existe discriminări bazate pe statutul social”



Negocierile privind Brexit trebuie să prevadă evitarea discriminărilor bazate pe statutul social, nu doar pe cetăţenie, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la dezbaterea la nivel de experţi având drept temă cea de-a doua etapă a negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind Brexit.

„Noi am fost puternici susţinători ai ideii de coeziune a blocului european în aceste negocieri, nevoia să exprimăm puncte de vedere comune, să nu existe discrepanţe”, a punctat oficialul.

Totodată, el a vorbit despre ce a fost realizat, până în prezent, în privinţa negocierilor privind Brexit.

„Considerăm că am atins un obiectiv important, acela ca cetăţenii europeni care se află, şi mă refer în special la cetăţenii români care se află în Marea Britanie, să îşi vadă garantate drepturile obţinute până la momentul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană”, a spus Negrescu.

El a mai afirmat că în prezent discuţia este axată pe cetăţenii europeni care vor merge în Marea Britanie în perioada de tranziţie sau cei care merg ulterior.

„Vrem să obţinem varianta maximalistă, ca toţi cetăţenii europeni să dobândească drepturi egale cu cei care sunt deja acolo”, a evidenţiat Negrescu.

În acelaşi context, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a vorbit şi despre abordarea unei eventuale discriminări pe motive sociale.

„Să ne asigurăm că nu există discrepanţe sau diferenţe de tratament în funcţie nu neapărat de provenienţa cetăţenilor europeni, ci de poziţia socială. Există o discuţie (…) Cei care n-au un venit consistent, cei care o duc mai rău, cei mai săraci, cei care n-au, eventual, o locuinţă, cetăţeni europeni care sunt în Marea Britanie să fie afectaţi de anumite reglementări”, a detaliat el.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a vorbit şi despre cooperarea statelor UE cu Marea Britanie în materie de securitate şi apărare.

„Reprezintă un element central des discutat. Recunoaştem că şi partea britanică insistă foarte mult pe acest subiect”, a evidenţiat Negrescu. Totuşi, a spus el, negocierile pe teme de apărare nu trebuie să influenţeze discuţiile pe alte domenii.

„Nu se negociază apărarea pentru a ceda altceva. Fiecare punct trebuie luat singular şi în acelaşi timp singularitatea fiecărui lucru poate compune o negociere amplă şi un rezultat palpabil”, a mai reliefat Victor Negrescu.

Sursa: Agerpres

Ministrul pentru Afaceri Europene: „Românii din Marea Britanie au garantate toate drepturile ”

Parlamentarii conservatori îi cer lui May un Brexit dur: „Trebuie să preluăm controlul asupra legilor”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version