Consilierii prezidenţiali, în frunte cu şeful cancelariei lui Traian Băsescu, Cristian Diaconescu, au decis să înfiinţeze o nouă mişcare politică: Mişcarea Populară. Pentru început, a fost anunţată înfiinţarea unei fundaţii cu acest nume, însă este de aşteptat ca aceasta să se tranforme într-o formaţiune politică, cu orientări de centru-drepta, care să coaguleze electoratul cu vederi liberale.
Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu aa anunţat că a decis iniţierea procedurilor pentru înfiinţarea Fundaţiei “Mişcarea Populară”, care îşi propune să promoveze valorile de centru-dreapta. Deja, la acest curent au aderat majoritatea consilierilor prezidenţiali în frunte cu Sebastian lăzăroiu, Iulian Chifu şi Daniel Funeriu.
Iniţiativa lui Diaconescu vine la scurt timp după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că va “pune umărul” la crearea unui nou pol de centru- dreapta, dezamăgit de actuala direcţie în care merg democrat-liberalii. Anul trecut, un alt “om al preşedintelui”, a decis să înfiinţeze Iniţiativa Civică de Centru Dreapta, mişcare ce apoi s-a transformat în partidul Forţa Civică, formaţiune care nu s-a bucurat de real succes la alegerile parlamentare.
O nouă platformă politică
Cristian Diaconescu a scris pe blogul său că a decis “împreună cu colegii” înfiinţarea unei noi platforme socio- politice. “Ştiu că acest subiect va capta atenţia presei româneşti şi a opiniei publice deopotrivă – semn că noua noastră formă de expresie, care î?i propune să promoveze valorile de centru- dreapta, este aşteptată atat ca nouă platformă socio-politică, dar şi un real catalizator pentru implicarea societăţii româneşti în elaborarea şi implementarea deciziilor majore care ne privesc”.
Cristian Diaconescu este jurist şi diplomat şi fost lider marcant al PSD şi UNPR. Acesta se regăseşte printre numele vehiculate de Elena Udrea ca posibil candidat al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014.
Traian Băsescu a vorbit despre un nou partid de dreapta
“Adio, PDL. Definitiv si pentru totdeauna. Mă voi implica pentru ridicarea altui partid de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele. Vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL”, a spus preşedintele Traian Băsescu sâmbătă, 25 martie, după aflarea rezultatului alegerilor interne din PDL, care l-au reconfirmat pe Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al partidului.
Fiica cea mare a şefului statului, Ioana Băsescu, a depus, în 2011, la OSIM, o cerere de înregistrare a mărcii “Mişcarea Populară”, domeniile asociate fiind educaţie, instruire, divertisment, servicii ştiinţifice şi tehnologice, crearea calculatoarelor, servicii juridice, personale şi sociale.
Crin Antonescu: E jenant
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, că înfiinţarea Fundaţiei “Mişcarea Populară” de către consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu face parte dintr-un “episod foarte jenant” al lui Traian Băsescu.
“Fapt fără precedent în istoria politică, şi anume acela că nişte consilieri prezidenţiali care continuă să fie, adică nu au demisionat (…) au biroul şi lucrează consilieri ai preşedintelui României, echidistant politic şi întemeiază în acelaşi timp tot felul de lucruri”, a susţinut Antonescu. Liderul liberalilor a mai afirmat că “mai jenant” decât implicarea consilierilor prezidenţiali în acţiunea politică este faptul că Traian Băsescu “îşi arată sărăcia resurselor politice”.
“Adică vorbeşti de mari mişcări, vorbeşti de dreapta, vorbeşti de milioane de alegători care aşteaptă şi nu ai altceva de oferit decât eternul Lăzăroiu şi încă doi consilieri travestiţi în oameni de dreapta … Păi, domnul Cristian Diaconescu nu e caraghios? Nu e caraghios că e un om care a debutat în PSD, care a afirmat că e un om de stânga, care după aceea a servit “interesul naţional” sub culorile unui alt partid de stânga al cărui preşedinte de onoare nu ştiu dacă nu cumva încă este, UNPR, devine brusc un om de dreapta, ba, mai mult, un fel de apostol al dreptei, împreună cu domnul Lăzăroiu, desigur, al unei drepte aşteptate de milioane de oameni. Asta e foarte jenant”, a declarat Antonescu.