in

Guvernul pregăteşte o nouă taxă. Carburanţii, mai scumpi

Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei noi taxe pe carburanţi. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care spune însă că banii încasaţi astfel vor fi folosiţi numai pentru infrastructura rutieră.



“Este o idee mai veche, de a introduce o anumită taxă pe preţul benzinei şi al motorinei, pentru a alimenta doar fondurile necesare pentru construcţia de infrastructură rutieră, nu ca venituri la bugetul general, ci doar pentru infrastructura. Trebuie să o analizăm. Nu o resping în niciun caz de la început”, a declarat premierul Victor Ponta.

În prezent, şoferii plătesc rovinietă Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi pentru finanţarea construcţiei şi reparaţiei drumurilor. Odată cu inaugurarea primei autostrăzi realizate în regim de concesiune, şoferii vor plăti şi taxă pe autostradă (şi pe autostrăzile existente). Preţul mediu al benzinei de 95 este de 1,257 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,32 euro pe litru.

Taxele reprezintă, momentan, 49% din preţul la pompă al benzinei şi circa 45% din cel al motorinei.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, a explicat că, dacă România mai vrea să construiască în continuare autostrăzi este nevoie de o creştere a accizei pe carburanţi dar şi de o nouă taxă pusă special pentru traficul greu pe distanţe mari. Fostul ministru spune că alocarea nerambursabilă de la bugetul Comisiei Europene pentru construcţia de autostrăzi este de doar 2,5 miliarde de euro în exerciţiul financiar 2014- 2020, bani care ar ajunge doar pentri construcţia tronsonului Sibiu-Piteşti.

Rovinieta se tot scumpeşte

Costul rovinietei plătite de şoferii de autoturisme ar putea creşte în următoarea perioadă. Astfel, şoferii de autoturisme vor scoate din buzunar pentru roviniete valabile 7 zile, 30 zile şi 12 luni suma de 5, 10 respectiv 32 euro, inclusiv TVA. Comparativ, pentru aceleaşi perioade de valabilitate, sumele achitate se ridică în prezent la 3, 7 şi 28 euro. Pentru o perioadă de 10 zile, nivelul propus este de 6 euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pancu vrea la echipa naţională: “Sunt mai bun ca Mutu”

Ianis Hagi îi calcă pe urme tatălui său