in

Iohannis: “Diaspora să fie o prioritate naţională”

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 29 mai, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

„Dragi români,

În ultima duminică din luna mai sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, zi în care ne simţim mai aproape unii de alţii, mai solidari cu aceia dintre noi care trăiesc departe de țară.

Îmi doresc mai mult decât oricând să ne exprimăm dragostea de țară, fiind mai buni, mai responsabili, făcând lucrurile mai temeinic, având mai mare grijă unii de alţii, pentru ca România noastră să devină puternică, prosperă, un loc în care vă întoarceți cu drag și cu speranță.

Știu că prin muncă, tenacitate, ambiție și curaj, voi, românii plecați în afara granițelor, aduceți valoare comunităților în care trăiți și faceți cinste României, în numeroase domenii. M-aş bucura ca experienţa pe care aţi dobândit-o în străinătate să poată fi pusă în slujba ţării noastre.

În acest sens, am cerut deja Guvernului o Foaie de Parcurs pentru a face din Diaspora o «prioritate naţională» în mod real. Astfel, nu vom irosi potenţialul românilor de peste hotare, care pot contribui la dezvoltarea României, fie întorcându-se în ţară, fie reprezentând imaginea ei în lume.

Pe unii români circumstanțe istorice nefericite i-au despărțit de țară și este datoria noastră să-i sprijinim pentru a-și păstra identitatea, tradițiile și cultura. Iar pe cei care au ales, pentru moment, să trăiască și muncească peste granițe trebuie să-i susținem pentru ca drepturile și libertățile să le fie apărate.

Vă invit pe toţi, indiferent dacă trăiţi în ţară sau în afara ei, să fiţi «buni români», să construiți, să fiți uniți, să vă apărați valorile, pentru ca împreună, cu răbdare, să construim o altă Românie, așa cum ne-o dorim.

La mulţi ani români, de aici sau de departe!”

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai. În acest an a fost sărbătorită, aşadar, în 29 mai.

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, o dată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. Legea a fost schimbată în 2015, la iniţiativa deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai. Această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităților de români din afara granițelor statului român, a spus Aurelian Mihai.

 

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Prințul Charles, vizită în România. Întâlniri cu președintele Iohannis și cu premierul Cioloș

Controlul diasporei? Iohannis a dat undă verde Centrelor Comunitare sub controlul Bucureștiului

Iohannis ŞTIE TOT: «Îi văd, îi aud şi cunosc problemele românilor din străinătate»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A bătut un pensionar până l-a băgat în comă. Abia fusese eliberat din închisoare

Somon cu sos de stridii şi ciuperci