Klaus Iohannis este vechiul și noul președinte al României, arată datele Exit Poll pentru turul 2 realizat de CURS și Avantgarde, la comanda Antena 3. Iohannis obține astfel încă un mandat de cinci ani. Potrivit datelor, Klaus Iohannis este cotat cu 67 % din voturi, în timp ce contracandidata PSD, Viorica Dăncilă era cotată la doar 33%.
Până la ora 21.00, la urne se prezentaseră în România aproape 9.1 milioane de alegători, în timp ce în diaspora, acolo unde votul continuă se va ajunge probabil la un milion de voturi.
„Vă promit că voi fi președintele tuturor românilor, și a celor care m-au votat, și a celor care nu m-au votat. Voi fi și președintele românilor care nu au votat deloc, cu speranța că data viitoare vor merge, totuși, la vot. Mă voi implica în crearea unei noi majorități formate din partidele democratice care vor duce România spre modernizare”, a spus Iohannis.
„Vă promit că voi fi un președinte total implicat pentru România”, a adăugat el.
„România a câștigat astăzi, dragi români. România modernă, România europeană, România normală a câștigat astăzi. Românii au fost eroii zilei de astăzi. Au fost într-un număr impresionant să voteze şi acesta e cel mai important câștig al zilei de azi. O mențiune specială pentru românii din diaspora, care au mers în număr extraordinar la vot. Este o victorie importantă, cea mai categorică victorie obținută vreodată împotriva PSD”, a declarat Klaus Iohannis, la sediul PNL.
„Este nevoie să mergem la vot și la locale și la parlamentare. Abia atunci vom putea face România normală, așa cum ne-o dorim noi”, a mai spus Klaus Iohannis la sediul PNL.