Menu
in

MAE: Menținerea carantinei pentru cei care vin în Marea Britanie din România, luată pe baza recomandărilor experților

Ministerul Afacerilor Externe transmite că decizia Marii Britanii de a menține România pe lista țărilor în privința cărora nu se ridică restricțiile de sănătate a fost luată în baza recomandărilor experților și a fost comunicată pe canale diplomatice anterior anunțului public.

MAE recomandă cetățenilor români să se informeze înainte de a călători în Regat.

„Urmare anunțului autorităților britanice din data de 3 iulie 2020 privind lista statelor pentru care se ridică restricțiile de călătorie în contextul relaxării măsurilor de urgență aplicate pentru combaterea pandemiei de COVID-19, MAE precizează că partea britanică a informat, pe canale diplomatice, anterior anunțului public, faptul că, momentan, pentru cetățenii români se mențin restricțiile existente la frontierele Marii Britanii și Irlandei de Nord.

UK deschide granițele pentru zeci de țări, dar NU pentru ROMÂNI: rămânem în carantină

Astfel, începând cu data de 10 iulie 2020, cetățenii români care sosesc în Marea Britanie dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile.

MAE menționează că, potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile britanice, decizia Guvernului britanic a fost luată în baza recomandărilor experților de sănătate și a specialiștilor epidemiologi care urmăresc indicatorii aferenți Covid-19 din toate țările, o nouă evaluare a măsurilor urmând a se face la sfârșitul acestei luni.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor de Internet: http://londra.mae.ro, https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors#exemption-rules și www.mae.ro”, transmite MAE.

Lombardia menține și după 1 iulie unele reguli stricte: masca obligatorie chiar și în aer liber

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version