in

Parlamentul European cere aderarea de URGENŢĂ a României la Schengen

Reunit în şedinţă plenară la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat, marţi 11 decembrie, o rezoluţie care cere admiterea României şi Bulgariei în zona Schengen. Documentul a avut o majoritate confortabilă, cu 514 voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.
Rezoluţia solicită aderarea cât mai rapidă a celor două state la spaţiul Schengen ca membri cu drepturi depline, ceea ce înseamnă ca toate frontierele să fie integrate în zona Schengen, atât cele aeriene, cele terestre şi cele maritime. Până acum s-a vorbit despre o eventuală aderare în etape, începând cu frontierele aeriene şi încheind procesul cu frontierele terestre.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

În dezbaterea din plenul PE asupra raportului, Stanişev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune, potrivit BTA.

Rezoluţia nu are efecte legislative, este o recomandare pentru Consiliul Uniunii Europene.

Hotărârea finală cu privire la aderarea deplină a celor două ţări la spaţiul Schengen este luată prin vot – cu unanimitate – de către miniştrii din cele 28 de state membre, în cadrul Consiliului UE.

Parlamentul European a mai recomandat de-a lungul timpului admiterea României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen. În ceea ce priveşte România, ţării noastre i-a fost recunoscut meritul că îndeplineşte toate criteriile tehnice pentru a face parte din Schengen, dar decizia politică a unor state din UE a împiedicat luarea unei decizii favorabile. Deşi mult timp, România părea favorită în faţa Bulgariei, evoluţiile politice de la Bucureşti legate de legile Justiţiei şi de statul de drept, au dus la declaraţii conform cărora Bulgaria va adera în primele luni ale lui 2019 la Schengen, începând cu frontierele aeriene. Totuşi, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a afirmat la recenta întâlnire cu premierul Dăncilă, că România trebuie de asemenea să intre în spaţiul Schengen în 2019, înainte de finalizarea actualului mandat al Comisiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May: „S-ar putea să nu mai fie niciun BREXIT”

Premierul britanic Theresa May supraviețuiește votului de neîncredere