in

PNL câștigă alegerile europarlamentare. Alianța USR PLUS – preferata diasporei

PNL a trecut pe primul loc, obținând mai multe voturi decât PSD, conform rezultatelor provizorii obținute după centralizarea datelor de la 99,31% din secții din țară (18.705 secții de votare din țară din totalul de 18.730). Prezența la vot a fost record, de 49,02%.

Conform BEC, care a anunțat primele rezultate finale parțiale după numărarea a 99,31% din secții, PNL a obținut la alegerile europarlamentare 26,79% dintre voturi, în timp ce PSD a luat 23,38%, iar Alianța USR PLUS 21,40%.

Pentru UDMR au votat 5,44% dintre alegători, 6,61% pentru Pro România, 5,65% pentru PMP. ALDE nu a trecut pragul electoral, oprindu-se la 4,24%.

În diaspora, după centralizarea datelor din 309 de secții din cele 441 deschise în străinătate, pe primul loc în preferințele alegătorilor se află Alianța USR PLUS – 41,42%, urmată de PNL – 31,34%, PMP – 9,80%, PSD – 3,09%, Pro România – 2,86% și ALDE – 1,22%.

Votul în diaspora pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul național convocat de președintele României s-a încheiat luni, 27 mai, la ora 07:00 (ora României), odată cu închiderea secțiilor de votare de pe coasta de vest a SUA (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) și a celei de la Vancouver (Canada). Până duminică, la ora 23:30, ora României, în diaspora votaseră 369.775 de alegători pentru alegerile europene şi 366.504 pentru referendum. Pe parcursul zilei de duminică, prezența la vot a cetățenilor români a fost masivă, fiind semnalate cozi la multe secții de votare din străinătate.

La Referendumul pe justiție, votul covârșitor a fost „Da” la ambele întrebări. Pentru ca referendumul să fie validat este necesară îndeplinirea a două condiții: să voteze cel puțin 30% din românii cu drept de vot, iar opțiunile valabil exprimate să reprezinte cel puțin 25% din numărul celor înscriși pe listele electorale permanente. Au votat 41,28 %. Peste 80% au răspuns DA la ambele întrebări.

Update – Alegeri europarlamentare 2019: Oamenii stau la cozi imense ca să voteze în Londra

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rezultate parțiale: Alianţa 2020 USR PLUS, pe primul loc în Diaspora. PSD, depăşit de independentul George Simion

Alegeri europene în Marea Britanie: Partidul Brexit câștigă la scor. Laburiștii și conservatorii, umiliți de electorat