Numărul românilor care au devenit milionari anul trecut a crescut cu 400. Circa 11.200 de români au înregistrat o avere de peste un milion de dolari în 2016, cu 53% mai mulţi decât în urmă cu zece ani, arată un studiu al companiei britanice de consultanţă Knight Frank.
Conform studiului, se aşteaptă ca peste un deceniu, numărul milionarilor români să crească la 12.300.
Potrivit studiului, 180 din cei 11.200 de milionari români au averi care depăşesc 30 milioane dolari, numărul acestora urmând să sporească cu 11% până în 2026.
În ceea ce priveşte bogaţii cu averi de peste 10 milioane de dolari, numărul acestora a ajuns la 490 de persoane în România anul trecut, faţă de 470 de persoane în 2015. Compania de consultanţă estimează că numărul românilor cu averi de peste 10 milioane de dolari va ajunge la 540 în următorii zece ani.
În privinţa miliardarilor ţării, aceştia sunt doar doi şi estimările companiei arată că nu vor fi mai mulţi nici peste zece ani. Acum un deceniu România se putea mândri cu un singur miliardar.
Numărul persoanelor foarte bogate, cu averi mai mari de 30 de milioane de dolari, din lume a crescut cu 6.340 în 2016, totalul fiind de 193.490, potrivit raportului. Cele mai multe persoane considerate foarte bogate trăiesc în America de Nord, aproximativ 73.000. Urmează Europa, cu circa 49.600, şi Asia, cu aproximativ 46.000. Previziunile pentru următorii 10 ani arată că Asia va depăşi considerabil Europa. Raportul constată că, în Europa, Marea Britanie rămâne pe primul loc în ceea ce priveste populaţia ultra-bogată, cu o estimare de creştere de 30% în următorii 10 ani.