in

Steagul Ţinutului Secuiesc, arborat în Ungaria. Ponta: Nu acceptăm obrăznicii externe



Steagul Ţinutului Secuiesc a fost arborat, astăzi, într-unul din districtele din Budapesta. Secretarul de stat în MAE Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna.

Maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc. Este declaraţia secretarului de stat maghiar Nemeth Zsolt, susţinător înfocat al autonomiei.

Cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, acesta a lansat ideea ripostei maghiare după ce, la finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul.

Ponta reacţionează

Îndemnul secretarului de stat al Ministerului de Externe de la Budapesta, Nemeth Zsolt, ca toţi primarii din Ungaria să arboreze steagul Ţinutului Secuiesc acuzând “agresiunea simbolică” la care ar fi supuşi maghiarii din

România a fost etichetată de premierul Victor Ponta drept “obrăznicie”. “Nu acceptăm niciun fel de lecţii, aş fi spus obrăznicii, de la nimeni în legătură cu modul cum se aplică legea pentru autorităţile locale. Nu cred că cineva ne poate spune ce steaguri să afişăm pe aici şi cum să le afişăm”, a replicat primul-ministru în şedinţa de guvern, cerându-i ministrului de Externe, Titus Corlăţean “să punem lucrurile la punct”.

“Instrucţiunile le-am dat deja”, a răspuns Corlăţean, anunţând că reacţia MAE va fi transmisă “în câteva minute”.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, convocat de urgenţă la MAE

Declaraţiile lui Zsolt Nemeth sunt inacceptabile şi contravin spiritului de bună-vecinătate şi Parteneriatului Strategic dintre România şi Ungaria, afirmă secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, citat într-un comunicat în care se arată că ambasadorul ungar va fi convocat de urgenţă la MAE. “Autorităţile române nu acceptă şi nu vor accepta astfel de interferenţe regretabile care contravin cadrului constituţional şi legal din România. Practic, îndemnul oficialului ungar echivalează cu susţinerea explicită a autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, care nu este permisă de Constituţia României şi nu face parte din standardele europene acceptate în domeniul protecţiei persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale. Respingem, prin urmare, cu fermitate acest demers”, afirmă Aurescu, citat de MAE.

Problemă pentru Europa

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că urmează să aducă la cunoştinţa guvernelor ţărilor europene problemele cu care se confruntă maghiarii din Ardeal. “Este lăudabil că reprezentantul Guvernului maghiar îşi arată atât de hotărât solidaritatea cu noi, cu simbolurile secuieşti. Trebuie să ne folosim de toate ocaziile care apar pentru a ne apăra drepturile”, a spus şi vicepreşedintele UDMR, Borbely Laszlo.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Nici nemţii nu ne vor

Marea Britanie, acuzată că a pus la cale o campanie defăimătoare la adresa imigranţilor români şi bulgari