in

Traian Băsescu s-a reinstalat la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare prin decizia Parlamentului din 6 iulie şi după ce la referendumul de demitere din 29 iulie nu s-a întrunit cvorumul necesar pentru ca acesta să fie validat, potrivit Mediafax.

Preşedintele, aflat într-o maşină escortată de alte vehicule ale SPP şi Poliţie, a intrat în incinta Palatului Cotroceni prin poarta principală de la Platoul Marinescu.



Şeful statului nu are un program public anunţat pentru această primă zi în urma revenirii în funcţie, nefiind însă exclusă o declaraţie a acestuia în cursul zilei, aşteptată în condiţiile în care Traian Băsescu nu a mai avut nicio declaraţie programată de mai bine de două săptămâni.

Printre primele lucruri aşteptate ca Băsescu să le facă după reinstalarea la Palatul Cotroceni, care presupune şi desigilarea biroului său, este să renumească în funcţie echipa sa de consilieri, în condiţiile în care unii dintre ei şi-au dat demisia imediat după suspendare, iar ceilalţi au fost demişi în perioada interimatului lui Crin Antonescu.

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, moment de la care preşedintele Traian Băsescu se putea reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului.

Hotărârea 6 din 21 august a Curţii Constituţionale privind organizarea referendumului şi rezultatele acestuia a fost publicată după aproximativ trei ore de la citirea actului în Parlament. Hotărârea a fost citită în faţa plenului reunit, luni, de către judecătorul Ştefan Minea. Parlamentarii USL au ieşit din sală la momentul citirii documentului, deşi aceştia veniseră la plen pentru a asigura cvorumul.

Decizia CCR a fost citită în Parlament

Curtea Constituţională a tranşat în 21 august problema referendumului, după revenirea asupra unor termene prevăzute anterior – 12 septembrie şi 31 august. În această perioadă, controverse au vizat în special listele electorale.

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată în 21 august, că procedura de organizare a referendumului din 29 iulie a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi a menţionat că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie, una din destinațiile preferate de români pentru un loc de muncă în străinătate

O nouă tabără de romi, desființată în Franța